Depresia – cum se simte, cum se sprijină

„Am simţit o Înmormîntare în Creier,
Bocitoare se jeleau neîncetat
Umblând – de colo colo – până când
Şi Judecata mi-au întunecat.”

(Emily Dickinson)

Romanțată în creațiile artistice, depresia apare ca o umbră care se furișează și se cuibărește în toate locurile familiare ale minții, e deopotrivă personală și străină, stoarce lumina, culoarea și vitalitatea, lăsând în urmă o copie palidă.

Ce este de fapt depresia?

Simptomatic, aceasta reprezintă o scădere semnificativă a tonusului și a chefului de viață, o stare de tristețe sau de vid interior, de descurajare persistentă, aflată în afara controlului propriu, absența entuziasmului pentru activități altădată plăcute, fie ele de natură profesională sau personală . O poetă celebră descrie astfel: „Nu vedeam sensul în a mă scula din pat. Nu exista ceva despre care să pot spune <abia aștept>”. Toate aceste stări emoționale, însoțite uneori de anxietate, se petrec pe fondul unor gânduri de devalorizare, care subliniază neputința resimțită, care atrag atenția asupra vinovăției față de contextul creat și asupra blocajului în a găsi soluții. Viitorul pare sumbru și greoi, cu fiecare zi care trece mai apăsător. În funcție de durată și intensitate, de potențialul său caracter recurent, putem vorbi de episoade depresive sau despre o tulburare depresiva majoră, iar cel ce evaluează acest aspect este medicul psihiatru.

În ce fel este depresia diferită de o stare de tristețe normală?

Andrew Solomon răspunde în volumul său, Demonul Amiezii – o anatomie a depresiei: „Cei mai mulți dintre oameni au avut clipe de disperare inexplicabilă, adesea în toiul nopții sau la orele mici, înainte să sune ceasul deșteptător. Dacă aceste emoții durează zece minute, sunt o stare de spirit ciudată și degrabă trecătoare, Dacă durează zece ore, sunt o stare ce tulbură – iar dacă durează zece ani, sunt o boală care te face inapt.” Prin durată și amplitudine, ea își poate pune amprenta asupra tuturor aspectelor de funcționare: de la scăderea randamentului profesional, a capacității de concentrare, la incapacitatea de a organiza și desfășura activități casnice sau în preajma familiei și a prietenilor, până la dificultăți legate de somn și odihnă, tulburări ale apetitului și afecțiuni somatice.

Depresia este o afecțiune răspândită, dar mai rar discutată sau expusă în adevărata sa dimensiune. Adesea ea este ascunsă sub o mască socială abilă, chiar și în fața prietenilor apropiați și ai familiei. Contrar așteptărilor generale, depresia nu este neapărat detectabilă în exterior, și de aceea obținerea sprijinului este adesea dificilă. Chiar și atunci când sunt observate semnele ei de către cei apropiați, găsirea formei de ajutor potrivite devine un proces complicat. Esențial este ca atunci când privim din afară, să nu vedem doar boala, dar nici să nu o evităm cu orice preț: să putem accepta ritmul, stările și nevoile celui de lângă noi, fără a-l presa să-și „revină”, și în același timp fără a-i încuraja starea de neputință. Disperarea și lipsa de speranță pot fi contagioase uneori pentru cei din jur, dar este foarte importantă atenția de a nu cădea în această capcană. Putem ajuta doar atunci când credem că poate fi mai bine, chiar dacă nu știm exact cum ajungem acolo.

Simptomele și cauzele depresiei variază de la o persoană la alta, și acest lucru se reflectă și în procesul terapeutic al fiecăreia. În majoritatea cazurilor, o abordare potrivită implică sprijin de specialitate, psihiatric și psihoterapeutic, susținere socială și schimbări ale stilului de viață. Dacă ideea de a-ți trata depresia îți pare copleșitoare, nu te speria, e firesc. Cheia recuperării stă în pași mărunți, iar primul dintre aceștia este faptul că apelezi la ajutor. Simplul fapt de a sta de vorbă cu cineva despre ce simți poate să-ți ofere șansa de a trăi o conexiune și de a ieși, pentru oricât de puțin timp, din senzația de singurătate și de distanță față de lume.

Articol scris de Psih. Laura Constantinescu