Tipare relaționale în personalitatea depresivă

În poveștile pacienților depresivi sunt ușor de găsit experiențe reprezentate de pierderi timpurii și/sau repetate. Acestea nu trebuie să fie neapărat concrete, observabile și verificabile. Ele pot fi mai mult pierderi interne, psihologice, ca în cazul unui copil care cedează presiunii de a renunța la comportamente dependente înainte ca el să fie pregătit emoțional să o facă.

CONDIȚII DETERMINANTE PENTRU DEPRESIE

Nu doar pierderea timpurie, ci și condițiile care fac dificilă înțelegerea de către copil a ceea ce s-a întâmplat în realitate și să facă doliul normal, pot să determine tendințe depresive. Una din aceste condiții privește dezvoltarea – de exemplu, la 2 ani, copiii sunt prea inocenți pentru a putea pătrunde cu mintea că oamenii mor și de ce mor. Ei sunt incapabili să înțeleagă motivele interpersonale complexe ca: „Tata te iubește, dar se mută pentru că el și mami nu se mai înțeleg”. Lumea unui copil de 2 ani este încă magică și absolută. În funcție de etapa de dezvoltare, copiii pot înțelege diferit ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Altă circumstanță care favorizează tendințele depresive este o atmosferă de familie în care doliul este descurajat. Atunci când părinții și alte persoane de îngrijire neagă tristețea sau insistă (de ex, după un divorț dificil) ca și copilul să se alăture mitului familiei în care toată lumea se simte mult mai bine fără cel care a plecat, sau au nevoie să îi asigure că el sau ea nu suferă, doliul poate să se desfășoare pe ascuns. Poate chiar lua forma unei credințe a copilului că există ceva rău în interiorul lui. Câteodată copiii simt o presiune nerostită de la un adult suprasolicitat emoțional, de la a proteja adultul de o durere mai mare. Este ca și cum recunoașterea durerii ar fi echivalentă cu prăbușirea. Copilul va ajunge astfel la concluzia că durerea este periculoasă, iar nevoia de a fi consolat este distructivă.

În sistemele familiale în care a face un doliu sau a te autoconsola este văzut ca fiind „egoist” sau „doar îți plângi de milă”, acest lucru duce la inducerea unei vinovății sau la nevoia de a ascunde orice aspect vulnerabil al sinelui.

DEPRESIA UNUI PĂRINTE INFLUENȚEAZĂ DEZVOLTAREA COPILULUI

Un alt factor cauzal important în dinamicile depresive este depresia unui părinte, în special în primii ani de viața ai copilului. Experiențele timpurii din viața copilului sunt decisive în constituirea atitudinilor și așteptărilor lor fundamentale. În cazul unei mame deprimate și indisponibilă emoțional, copilul ajunge să se simtă vinovat pentru cele mai normale cereri și să creadă că nevoile lui îi epuizează și îi exasperează pe ceilalți. În general, cu cât dependența copilului de cineva care e deprimat e mai timpurie, cu atât mai mare este deprivarea lui emoțională.

Combinația dintre un abandon emoțional din trecut sau din prezent și critica părinților este în mod special generatoare de dinamici depresive. Ca în cazul unei paciente în terapie, care și-a pierdut mama în urma unui cancer atunci când avea 11 ani, rămânând cu un tată care se plângea în mod repetat că nefericirea ei îi agrava ulcerul și îi grăbea sfârșitul. Sau un pacient depresiv, a cărui mama era foarte deprimată pe perioada primilor săi ani de viața, și căruia i se spusese că era egoist și insensibil pentru că o dorea tot timpul și că ar trebui să fie recunoscător că nu l-a trimis la orfelinat.

INFLUENȚA SOCIALULUI ÎN DEPRESIE

Iată cum se poate ajunge, pe numeroase și diferite căi la o adaptare depresivă. Atât familiile în care există iubire cât și cele în care exista ură, pot genera dinamici depresive prin pierderi și insuficientă procesare psihică a pierderilor.

Într-o societate în care părinții nu au suficientă disponibilitate să asculte cu sensibilitate preocupările copiilor, în care oamenii își schimbă locuința în mod obișnuit, în care rupturile familiale sunt obișnuite și în care emoțiile dureroase pot fi ignorate deoarece există medicamente care le pot contracara, nu este surprinzător că rata depresiilor la vârstă tânără și suicidul a crescut rapid. De asemenea, compulsiile contradepresive, precum prescrierea abuzivă de medicamente, obezitatea și jocurile de noroc în care este redescoperit „copilul pierdut” sunt în creștere, iar grupurile de suport care reduc sentimentele de izolare și eșec sunt foarte căutate.

Ființele umane par să nu fie construite să gestioneze atât de multă instabilitate în relațiile pe care le oferă viața contemporană.

Articol scris de dr. Gabriela Grigore