Warning: Use of undefined constant url - assumed 'url' (this will throw an Error in a future version of PHP) in /home/sburator/color-mind.ro/wp-content/themes/color_v1/single.php on line 29

Programe de tratament pentru dependențe

Recuperarea din dependență presupune un proces de schimbare atât interior (abilități, atitudine, stil de viață) cât și exterior (familie, prieteni, mediu profesional etc). Profesioniștii clincii Color Mind sunt pregătiți să abordeze această tulburare în complexitatea ei, prin metode și modalități recunoscute în practica internațională ca exemple de bune practici – Interviu Motivational, Management de caz, Managementul contingențelor etc.

Programul individualizat de tratament

Această formulă implică abordarea dependenței din mai multe unghiuri, în mod coerent, de către o echipă de specialiști coordonată de managerul de caz. Integrarea tuturor aspectelor vieții unei persoane este parte esențială în modelarea și selecționarea intervențiilor celor mai adecvate. Elemente precum istoricul de dependență, stadiul în care se află persoana dependentă în procesul de schimbare, resursele și abilitățile de care dispune, motivația, încrederea în potențialul de recuperare și importanța pe care o acordă recuperării, relațiile familiale și sociale, sunt doar câteva din aspectele abordate.

Lucrul în echipă

În cadrul programelor de tratament pentru dependențe este de o importanță deosebită lucrul în echipă. Această echipă este formată din: pacient, susținător, manager de caz, terapeut individual și psihiatru, fiecare cu roluri bine definite, având ca scop bunul mers al recuperării din dependență.

Pacientul: este persoana care are un comportament adictiv (consum de alcool, de substanțe, joc de noroc, utilizarea computerului, etc).

Susținătorul: este persoana de suport din mediul pacientului (membru al familiei, prieten) care este dispusă să susțină demersul de recuperare într-o manieră sănătoasă și funcțională.

Managerul de caz: este persoana responsabilă de bunul mers al programului de tratament, care asigură coordonarea echipei terapeutice, coerența intervențiilor în sensul îndeplinirii obiectivelor stabilite, păstrând o imagine de ansamblu asupra tuturor elementelor și variabilelor. Managerul de caz menține relația cu persoana de susținere și intervine ori de câte ori este necesar în menținerea unui cadru cât mai adecvat schimbării pe care pacientul dorește să o realizeze.

Terapeutul individual: este persoana care se află cel mai aproape de pacient, este ghidul său în drumul către schimbare. Terapeutul individual ajută pacientul în stabilirea obiectivelor individuale și lucrează împreună pentru îndeplinirea acestora, fiindu-i mereu alături pentru a-l susține și încuraja.

Psihiatrul: monitorizează starea de sănătate a pacientului, identifică eventualele afecțiuni psihice, apreciază dacă este sau nu cazul de medicație, prescrie și monitorizează medicația, oferă informații cu privire la mecanismele psihice, efectele medicației, substanțe, dependență, tratament, recuperare.

Cele mai noi programe de tratament pentru dependențe

Structura programelor de tratament pentru dependență este permanent adaptată și îmbunătățită, pornind de fiecare dată de la vasta experiență clinică, de la lucrul cu pacienții nostri și având în vedere cele mai noi abordări care și-au dovedit eficiența în acest domeniu.

În dezvoltarea unui Program Individualizat de Tratament este necesară formarea echipei și evaluarea caracterisiticilor individuale, sociale, familiale și contextul particular al fiecărui pacient în parte – acestea făcând obiectul procesului de intake (admitere în programul de tratament).

Procesul de intake este prima etapă de lucru și presupune:

 

Aceste ședințe inițiale sunt utile pentru întreaga echipă – din perspectiva rolurilor pe care le dețin, pacientul și susținătorul fiind încurajați să fie atenți la felul în care relaționează cu fiecare specialist în parte, să fie deschiși și sinceri cu privire la preocupările și așteptările pe care le au, astfel încât echipa terapeutică și programul propus să fie cât mai aproape de pacient.

Procesul de intake se finalizează printr-o ședință între pacient, susținător și managerul de caz, în care acesta din urmă prezintă un raport ce conține observațiile și recomandările echipei terapeutice sub forma unui Program Terapeutic Individualizat. De asemenea, se clarifică eventualele aspecte legate de participarea la program, componența echipei terapeutice, se discută și semnează Consimțământul Informat și Acordul de Tratament.

În funcție de obiectivele terapeutice stabilite, programul variază ca durată, intervenții, număr și frecvență a ședințelor.

Program de tratament pentru dependența de cannabis

Program de tratament pentru dependența de alcool

Program de tratament pentru dependența de cocaină

Program de tratament pentru dependența de jocuri de noroc

O structură particulară are Programul de tratament al dependenței de opiacee

5 aprilie 2015