S-a întâmplat vreodată să „bateți în lemn” ca să aveți noroc sau să evitați numărul 13 pentru că ați putea avea ghinion? V-ați întors vreodată din drum ca să verificați dacă ați scos fierul de călcat din priză sau dacă ați încuiat ușa – chiar dacă știați destul de bine că ați făcut aceste lucruri? Acestea sunt doar câteva exemple de superstiții și îndoieli care ne sunt familiare tuturor. În situațiile în care astfel de gânduri apar atât de frecvent și sunt atât de puternice încât interferează semnificativ cu activitățile obișnuite, putem vorbi despre tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC).
În linii mari, TOC poate fi caracterizată prin următoarele elemente:
Obsesiile, denumite și ‘gânduri intruzive’, reprezintă gânduri pe care persoana respectivă nu le dorește și nu le acceptă și care par să îi apară în minte în mod spontan. Acestea pot fi:
Toți oamenii pot avea gânduri intruzive în anumite momente, însă în mod normal acestea trec pur și simplu prin minte fără a determina suferința care apare în TOC.
Compulsiile sunt activități repetitive pe care persoana respectivă simte că ”trebuie” să le efectueze; în general, scopul compulsiilor este acela de a reduce suferința produsă de gândurile obsesive și de a diminua nivelul anxietății asociate acestora.
Deși obiectivul efectuării compulsiilor este acela de a reduce disconfortul produs de gândurile obsesive, acest efect este de scurtă durată, iar suferința provocată de comportamentele repetitive pe termen lung poate fi semnificativă.
TOC poate afecta arii multiple din viața unei persoane, însă este posibil ca acest lucru să nu fie perceput ca atare de la început, deoarece simptomele de TOC pot oferi, cel puțin inițial, o falsă senzație de siguranță. Odată cu trecerea timpului, costurile asociate acesteia încep să crească și pot ajunge să fie uriașe. TOC influențează starea psihică generală, relațiile cu ceilalți oameni, deciziile legate de carieră sau de viața personală și poate ajunge să reprezinte elementul central în existența persoanei afectate.
Multe persoane care suferă de TOC se simt rușinate sau singure, ceea ce le împiedică adesea să solicite ajutor, mai ales dacă au gânduri intruzive legate de subiecte ”sensibile” (de exemplu, pe teme religioase, sexuale sau de agresivitate). De multe ori, aceste persoane încearcă să facă față singure simptomelor de TOC până când acestea ajung să fie atât de severe încât nu mai pot fi ascunse. S-a constatat că TOC se asociază frecvent cu depresia și, uneori, simptomele de TOC apar sau se agravează pe fondul unor episoade depresive.
Termenii de ”obsesie” sau ”obsedat” sunt utilizați frecvent în limbajul curent, uneori cu sens peiorativ. Când vorbim despre TOC nu ne referim la persoanele care au comportamente de hărțuire sau la fanii ”obsedați” de anumite celebrități sau de fotbal. De asemenea, nu ne referim nici la colecționarii pasionați (de timbre, tablouri, cărți etc.), deoarece nu este vorba despre o activitate care să provoace suferință sau care să afecteze semnificativ viața persoanei respective.
Majoritatea oamenilor au în mod obișnuit gânduri intruzive pasagere sau țin cont la un moment dat de anumite superstiții. Aceste lucruri nu înseamnă automat TOC deoarece nu îndeplinesc criteriile de diagnostic, în special criteriul care se referă la suferința provocată de simptome.
Deoarece mulți dintre oamenii care suferă de TOC consideră că gândurile sau comportamentele lor sunt extrem de ciudate, aceștia se tem că simptomele pot fi începutul unei boli psihice grave în care vor ajunge să își piardă complet controlul. Pentru aceștia, este important să înțeleagă ce înseamnă de fapt TOC și diferența dintre frica de ”nebunie” și pierderea propriu-zisă a controlului.
Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă (TPOC) și TOC au denumiri similare, însă sunt diferite. TPOC se referă la persoanele preocupare de ordine, perfecționism și control în majoritatea ariilor vieții, acestea nefiind percepute ca niște simptome, ci ca un fel de a fi.
În cazul în care vă confruntați cu simptome similare celor descrise mai sus este indicat să cereți ajutorul unui specialist în sănătate mintală care vă poate clarifica diagnosticul și opțiunile terapeutice disponibile.
Nu recomandăm autodiagnosticul în baza informațiilor regăsite în diverse surse. Un diagnostic corect se poate pune numai de către un medic specialist.
19 mai 2016