Receptori, neurotransmiţători, medicamente şi afecţiuni psihiatrice

În creierul uman se află aproximativ 100 de miliarde de neuroni și 1000 de miliarde de celule gliale. Neurotransmițătorii reprezintă una dintre principalele metode de comunicare dintre aceste celule. Peste 50 de astfel de neurotransmițători au fost identificați până la ora actuală.

Receptorii de pe suprafața celulelor au capacitatea de a recunoaște acești neurotransmițători, dar și hormoni, factori de creștere și semnale senzoriale și de a produce efecte specifice.

Acești neurotransmițători sunt implicați în sănătatea mentală și în afecțiunile psihiatrice și, asupra lor, se poate acționa cu ajutorul a diverse medicamente. Unii dintre cei mai studiați neurotransmițători sunt serotonina, dopamina și noradrenalina.

Serotonina

Serotonina acționează asupra unui număr de 15 receptori. Ea joacă un rol important în depresie, anxietate, tulburări de alimentație, tulburări de spectru autist, schizofrenie, impulsivitate, agresivitate, somn, apetit, cogniție, suicid și dependența de alcool.

În urmă cu aproape 50 de ani s-au pus bazele teoriei conform căreia depresia este rezultatul unei funcționări deficitare a sistemului serotoninei în creier. S-a ajuns la crearea medicamentelor cunoscute sub denumirea de inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS sau SSRI), precum Cipralex (escitalopram), Zoloft (Sertralina), Arketis (paroxetină), Prozac (Fluoxetină) și Fevarin (Fluvoxamină). Aceste medicamente și-au dovedit eficacitatea în tratamentul a diverse tulburări psihiatrice precum depresia, tulburările de anxietate, tulburările obsesiv-compulsive și nu numai. Totuși, serotonina joacă un rol mult mai complex în creierul uman. Cercetările actuale sunt îndreptate spre a înțelege acest rol și cum aproape toate afecțiunile psihiatrice și medicamentele psihiatrice sunt, într-un fel, legate de acest neurotransmițător.

Serotonina este produsă din triptofan. Triptofanul este un aminoacid esențial, adică nu poate fi sintetizat de organism. El poate fi obținut doar printr-o dietă adecvată, care include alimente bogate în proteine: lapte, brânză, iaurt, albuș de ouă, carne, pește, cartofi, soia, alune, nuci și năut. În general, o persoană adultă trebuie să consume între 3.5 și 6 miligrame de triptofan pe kilogram corp. Pentru o greutate de 70 de kilograme, asta ar însemna între 250 și 425 de miligrame de triptofan pe zi.

Există dovezi că persoanele cu depresie sau cu sindrom de intestin iritabil nu sunt la fel de capabile să facă față variațiilor de triptofan din dietă. Totuși, aceste dovezi sunt insuficiente, abordarea cea mai bună fiind, la fel ca și în alte afecțiuni, o dietă echilibrată.

Dopamina

Dopamina este implicată în tulburările psihotice și schizofrenie, depresie, tulburările legate de consumul de substanțe (de exemplu cocaina, metamfetamina, metilfenidatul [Ritalin, Concerta] și ecstasy) și adicțiile comportamentale, boala Parkinson, boala Huntington, sistemul de recompensă, controlul motor, învățare, emoții și în funcțiile executive. („O gamă largă de procese cognitive care coordonează sau unesc funcții discrete, de nivel mai scăzut care includ domeniile senzorial, motor, cognitiv, afectiv și memoria, și care contribuie la luarea deciziilor şi permit realizarea sarcinilor de nivel mai ridicat, complexe și frecvent noi”. Campbell RJ. Campbell’s Psychiatric Dictionary. Eight Edition. New York: Oxford University Press, 2009).

Conform ipotezei dopaminergice a schizofreniei, simptomele pozitive din această boală (halucinațiile și ideile delirante) sunt cauzate de o creștere a activității dopaminei în anumite regiuni ale creierului. Simptomele negative (tulburările de comunicare, ale afectului, motivației, activității sociale și ale activității psihomotorii) sunt cauzate de o scădere a activității acestui neurotransmițător în alte regiuni ale creierului. Această activitate modificată a dopaminei poate fi cauzată de un exces sau de un deficit de dopamină în acele regiuni cerebrale, sau de o afectare a numărului sau sensibilității receptorilor dopaminei.

Dopamina prezintă doua familii de receptori:

• familia receptorilor D1 care include receptorii D1 şi D5;

• familia receptorilor D2 care include receptorii D2, D3 şi D4.

Medicamentele antipsihotice de prima generație precum Haloperidolul și Flupentixolul (Fluanxol) blochează receptorul D2. Ele sunt eficace în reducerea halucinațiilor, ideilor delirante și, posibil, a unor tulburări de comportament, dar pot provoca tulburări motorii pe termen scurt sau lung. Medicamentele antipsihotice de a doua generație, precum Zyprexa (Olanzapina), Rispolept (Risperidonă), Solian (Amisulprid), Abilify (Aripiprazol) şi Seroquel (Quetiapina) acționează, de asemenea, asupra receptorului D2. Însă, prin acţiunea asupra altor receptori, în primul rând asupra unui receptor al serotoninei, precum și prin alte mecanisme, prezintă un risc mai scăzut de tulburări motorii. Totuși, acestea sunt asociate cu un risc mai crescut de efecte adverse metabolice (tulburări ale lipidelor și diabet zaharat).

Deși, la ora actuală, receptorul D2 este cel mai studiat, și alți receptori ai dopaminei prezintă interes terapeutic. De exemplu, Leponexul (Clozapina) este un antipsihotic folosit în schizofrenia rezistentă la tratament. El acționează asupra receptorului D4, motiv pentru care acest receptor prezintă un interes crescut în descoperirea unor noi medicamente antipsihotice.

Noradrenalina

Noradrenalina este probabil mai bine cunoscută pentru efectele sale în corpul uman, precum creșterea tensiunii arteriale și implicarea sa în răspunsul „luptă sau fugi”. Acest neurotransmițător este implicat și în vigilență, inițierea răspunsurilor comportamentale adaptative, și în afecțiuni psihiatrice precum depresia, schizofrenia și tulburări legate de consumul de substanțe (de exemplu amfetamine).

Noradrenalina prezintă următorii receptori adrenergici:

• receptori α: α1 şi α2;

• receptori β: β1, β2 şi β3.

Antidepresivul denumit Remeron sau Mirzaten (Mirtazapină) acţionează asupra receptorilor α2 crescând astfel neurotransmisia noradrenergică și având efect antidepresiv. Elontril sau Zyban (Bupropion), folosit în tratamentul depresiei şi al dependenţei de nicotină, creşte neurotransmisia noradrenergică printr-un alt mecanism.  Effectin (Venlafaxina), în funcţie de doză, şi Duloxetina acţionează similar, ambele prezentând efect antidepresiv. De asemenea, se pare că antipsihoticul Leponex (clozapină) acţionează şi prin intermediul receptorului α2.

Receptorii β ai noradrenalinei joacă un rol în reglarea amintirilor încărcate afectiv. Blocarea acestor receptori ar putea fi astfel utilă în tratamentul tulburării de stres post-traumatic.

De asemenea, stresul cronic poate produce numeroase efecte negative asupra organismului uman, acest răspuns fiind mediat și prin intermediul noradrenalinei.

Concluzie

După cum se poate observa, există un număr mare de neurotransmițători în creierul uman. Fiecare dintre aceștia acționează în diverse moduri și acțiunile lor fiind foarte frecvent interconectate. Regula este că o afecțiune psihiatrică rezultă, printre altele, din afectarea mai multor neurotransmițători în diverse regiuni cerebrale. Astfel, tratamentul psihiatric, cât și managementul efectelor adverse medicamentoase, implică o bună cunoaștere și utilizare a acestor cunoștințe din partea profesioniștilor în sănătate mentală.

Articol scris de dr. Valentin Rădoi