Atașament și dependență – adicția ca soluție la suferința psihică

Ființele umane depind de părinți o lungă perioadă de timp, nu doar pentru hrană și siguranță, ci și pentru conexiune emoțională, afecțiune și dragoste. Atunci când există o puternică legătură emoțională și dragoste între copil și părintii săi, numim aceasta „atașament sigur”. Copilul știe că poate apela la părinții săi pentru confort și îngrijire în momente de tristețe, nesiguranță, primejdie, se simte legat emoțional de părinți și, prin urmare, în siguranță. Acest lucru ajută, de asemenea, la reglarea sistemelor lor nervoase și, așa cum au arătat studiile din Minnesota, copiii cu istorii de atașament sigur devin adulți cu un eu puternic, siguri pe ei și autonomi, încrezători în ceilalți, cooperanți și disponibili.

Cum arată lucrurile atunci când atașamentul securizant nu se întâmplă din diverse motive

Copilul se duce către părintele său pentru confort și conexiune, în schimb este ignorat, lăsat singur sau, mai rău, este abuzat pentru nevoile sale. Aceste tipuri de reacții vor avea un efect enorm asupra dezvoltării viitorului adult și a capacității sale de a-și regla emoțiile. Cel mai probabil, inițial copilul va protesta (adică va plânge) sau va da un altfel de semnal ce indică distresul. Dacă acest lucru este ineficient, în cele din urmă copilul va înceta să caute îngrijire și confort la părinții săi, în schimb, se va retrage și va începe să găsească alte modalități de auto-reglare.

Contextul dependenței

Astfel, soluția adictivă poate găsi un teren fertil. Persoana dependentă a învățat devreme că nevoilor sale nu li se răspunde adecvat și nu mai încearcă să găsească la oameni îngrijire și confort; în schimb, el va căuta alternative pentru a se ajuta, a-și îngriji suferința psihică și de a se auto-regla. Dependența de alcool si alte droguri, tutun, alimente, ritualuri în jurul hranei, excesul de hrană sau lipsa de hrană, pot deveni mecanisme compensatorii pentru înlocuirea efectului de reglare pe care ar fi putut-o oferi un atașament sigur. Adicția este o tentativă de auto-îngrijire, căutare a unei stări de bine și de plăcere și o modalitate de reglare a unor emoții altfel copleșitoare, amenințătoare sau periculoase. Auzim des în tratamentul bulimicilor, alcoolicilor sau al celor dependenți de alte droguri: „mă ajută să mă liniștesc”, „îmi aduce confort”, „mă relaxează”, „îmi place să beau”, de unde reiese că ceea ce noi numim „factori de risc” reprezintă, de fapt, efectul unor soluții de coping.

Recunoașterea, prelucrarea și reglarea emoțiilor

În practică, se întâmplă frecvent ca persoanele care se luptă cu dependența să aibă diverse forme de tulburări ale atașamentului. Adesea, chiar înainte de a deveni dependentă, persoana are dificultăți de a se conecta cu alți oameni, de a forma legături emoționale în cadrul unei relații umane semnificative. Chiar și atunci când elementele de istorie personală nu indică o tulburare de atașament, când cineva devine dependent, mecanismele de atașament sănătoase sunt „deturnate”, ducând la dependență de substanțe sau comportamente dependente. Reglarea afectivă se face nu prin apelul la conexiunea umană semnificativă, ci prin apelul la substanțe psihoactive (droguri). De multe ori, persoana nici nu mai poate recunoaște felul în care se simte și orice amenințare de a trăi tristețe, furie, anxietate, culpabilitate sau copleșire nu mai este recunoscută și trăită ca atare, ci este scurt-circuitată prin consum. Aceste persoane au dificultăți în recunoașterea, prelucrarea și reglarea emoțiilor.

Refugiul în adicție

Creierul nostru, însă, se dezvoltă constant și se schimbă; acest lucru se numește neuroplasticitate. Deși se înțelege că atașamentele timpurii din copilărie sunt necesare pentru o dezvoltare sănătoasă, nu înseamnă neapărat că cineva care a întâmpinat dificultăți în prima parte a vieții sale nu poate relua metodele disfuncționale anterioare de a face față stresului și „repara” tiparele sale relaționale. 

De multe ori, refugiul în adicție este aproape unica soluție pe care cineva o poate folosi pentru reglare afectivă, confort și uneori siguranță. ”Drogul este tot timpul acolo, la îndemână”, spune un pacient. Psihoterapia poate oferi mai multe opțiuni de a face față copleșirii, tristeții, anxietății, iar opțiunile disponibile se pot transforma în alegeri. Persoanele dependente se pot adresa mai puțin obiectului dependenței lor și mai mult relațiilor umane semnificative, pot învăța și testa noi modalități de a face față stresului și de a avea din nou încredere.