Tulburarea de personalitate narcisică

Elementul principal al tulburării de personalitate narcisică este reprezentat de un tipar caracterizat prin sentimente de grandoare (în fanteziile proprii sau în comportament real), nevoie de admirație și lipsa de empatie față de ceilalți.

Criterii de diagnostic pentru tulburarea de personalitate narcisică

Indivizii cu această  tulburarea își supraevaluează în mod constant abilitățile și își exagerează realizările. Ei sunt percepuți adesea ca lăudăroși și pretențioși. Consideră de la sine înțeles că ceilalți le apreciază la fel eforturile. Sunt surprinși dacă nu sunt lăudați așa cum cred că merită. Pacienții cu tulburare de personalitate narcisică prezintă un tipar ce debutează la vârsta de adult tânăr, se manifestă în diverse situații și îndeplinește următoarele criterii:

1. Prezintă sentiment exagerat al importanței de sine. Își exagerează realizările și talentele, se așteaptă să fie recunoscuți ca superiori fără a avea realizări pe măsură).

2. Sunt preocupați de fantezii, de succese nelimitate, putere, strălucire, frumusețe sau dragoste ideală.

3. Cred că sunt speciali și unici, că pot fi înțeleș numai de persoane speciale sau cu statut înalt; că pot fi afiliați numai cu persoane sau instituții importante.

4. Au nevoie constantă de admirație excesivă.

5. Au sentimentul că sunt îndreptățiți să obțină anumite favoruri. Au așteptări nejustificate să fie tratați într-un mod special, sau ca ceilalți să se conformeze automat regulilor lor.

6. Au tendința de a profita de relațiile interpersonale (exploatează alte persoane pentru binele personal și pentru a obține avantaje).

7. Sunt lipsiți de empatie: incapabili să recunoască sau să identifice sentimentele și nevoile celorlalți.

8. Adesea îi invidiază pe ceilalți sau cred că sunt invidiați de ei.

9. Au comportament sau atitudine arogantă, de superioritate.

Elemente specifice tulburării de personalitate narcisică

Pacienții cu tulburare de personalitate narcisică cred că pot fi  înțeleși sau se pot asocia doar cu alte persoane speciale sau cu statut înalt și au tendința de a atribui calități de “unic”, “perfect” sau “dotat” celor cu care au relații. Indivizii cu această tulburare cred că nevoile lor sunt speciale și dincolo de înțelegerea oamenilor obișnuiți. Stima de sine este crescută prin valoarea idealizată pe care o atribuie celor cu care se asociază. Insistă asupra faptului că au relații doar cu persoane de “vârf”(doctori, avocați, stiliști, profesori) sau că fac parte din “cele mai bune” instituții, dar pot nega apoi meritele celor care îi dezamagesc.

Auto-respectul este aproape invariabil foarte fragil. Sunt preocupaţi despre cât de bine se prezintă şi cât de favorabil sunt priviţi de ceilalţi, ceea ce frecvent ia forma nevoii constante de atenţie şi admiraţie. Se aşteaptă ca sosirea lor să fie primită cu mare fast şi sunt uimiţi dacă ceilalţi nu râvnesc la bunurile lor. Sentimentul că sunt îndreptăţiţi să primească favoruri  este evident la aceşti indivizi, prin aşteptările nejustificate de a fi trataţi într-un mod deosebit de favorabil. Acest sentiment că li se cuvin favoruri, combinat cu lipsa de sensibilitate  faţă de dorinţele şi nevoile celorlalţi, face ca aceşti indivizi să profite de ceilalţi, în mod voit sau inconştient.

Au tendinţa de a forma relaţii de prietenie sau iubire doar dacă cealaltă persoană pare potrivită să le susţină obiectivele sau să le crească, prin orice alte mijloace, stima de sine. Sunt adesea sfidători şi nerăbdători cu persoanele care vorbesc despre propriile lor probleme şi griji. Ei pot ignora impactul pe care îl au remarcile lor, dar dacă totuşi observă nevoile, dorinţele sau sentimentele celorlalţi, acestea sunt privite mai degrabă ca semne de slăbiciune sau vulnerabilitate. Adesea sunt invidioşi pe ceilalţi sau cred că sunt invidiaţi de aceştia.

 Contestă cu înverşunare contribuţia celorlalţi, mai ales dacă aceştia au primit recunoaştere şi laude pentru realizările lor. Comporatamentul arogant şi dispreţuitor le este caracteristic; afişează frecvent o atitudine de snobism, dispreț, sau dominare.

Elemente asociate care susţin diagnosticul

Vulnerabilitatea respectului de sine îi face pe indivizii cu tulburare de personalitate naricsică să fie foarte sensibili la critici sau eşec. Deşi este posibil să nu arate acest lucru, critica îi poate obseda şi le poate lăsa un sentiment de umilinţă, degradare, distrugere şi vid interior. Pot contraataca prin dispreş, mânie sau sfidare. Astfel de experienţe conduc adeseori la retragere socială sau la o atitudine de umilinţă aparentă care poate masca şi proteja sentimentul de grandoare.

 În mod  tipic, relaţiile interpersonale şi viaţa lor socială sunt afectate din cauza problemelor derivate din nevoia de admiraţie şi dispreţul relativ faţă de sentimentele celorlalţi. Deşi ambiţia şi încrederea arogantă în sine pot conduce la realizări deosebite, performanţa poate fi afectată de intoleranţa la critică şi eşec. Uneori funcţionarea profesională poate fi foarte slabă, reflectând neasumarea riscurilor în situaţii competitive  sau de alt tip în care este posibil să eşueze.

Sentimentul persistent de ruşine sau umilinţă şi auto-critică poate conduce la retragere socială, dispoziţie depresivă şi tulburare depresivă persistentă (distimie) sau la tulburare depresivă majoră. În schimb, perioadele prelungite caracterizate prin sentimente de grandoare se pot asocia cu dispoziţie hipomaniacală.

Nu recomandăm autodiagnosticul în baza informațiilor regăsite în diverse surse. Un diagnostic corect se poate pune numai de către un medic specialist.