Situații cu risc crescut de psihoză

Psihozele denumesc un grup de tulburări psihiatrice grave, în care persoanele afectate ajung să piardă contactul cu realitatea – afecțiunea reprezentativă pentru acest grup fiind schizofrenia.

În mod obișnuit, majoritatea episoadelor psihotice nu apar ”din senin”, ci există niște semnale de avertizare cu săptămâni/luni sau chiar ani înainte ca simptomele să devină evidente. Recunoașterea timpurie a acestor semne permite intervenția precoce și, astfel, prevenirea sau atenuarea semnificativă a unui episod psihotic.

Factori care se asociază cu un risc crescut de psihoză:

• vârsta tânără – adolescenții și adulții tineri se încadrează în categoria cu risc mai ridicat de debut al unei tulburări psihotice
• încărcătura genetică – rudele de gradul I ale persoanelor cu tulburări psihotice au un risc mai mare de a dezvolta o astfel de problemă
• consumul de droguri, în special la adolescenți, sau tratamentul cu anumite medicamente
• izolarea socială, absența unui grup de suport social
• mediul familial încărcat cu factori de stres, neglijența sau abuzul în copilărie
• anumite afecțiuni fizice care pot să aibă printre manifestări și simptomele psihotice

 Semnale de alarmă – care sunt situațiile în care există un risc crescut de psihoză?

Atunci când apar mai multe modificări care ar putea sugera o tulburare psihotică, fără a avea însă suficiente criterii de diagnostic pentru o astfel de tulburare, vorbim despre o situație ”cu risc” sau ”prodromală”. În acest caz există o probabilitate destul de ridicată (dar nu de 100%) ca persoana respectivă să evolueze către un episod psihotic manifest clinic. Din acest motiv, se recomandă ca aceste persoane să fie identificate la timp, pentru a permite intervențiile orientate către evitarea unei asemenea evoluții.

Un individ care se află într-o astfel de fază prodromală poate observa că percepe în mod diferit sunetele, imaginile sau senzațiile tactile (acestea pot fi amplificate sau distorsionate), că nu se mai poate concentra ca înainte, că se simte din ce în ce mai mult ”pe dinafară” și poate simți nevoia să stea mai mult singur. Treptat, îi poate deveni din ce în ce mai greu să își dea seama ce este și ce nu este real, ceea ce îl poate face să se sperie și să nu mai aibă încredere în ceilalți.

Din afară, ceilalți pot observa că persoana respectivă se comportă ciudat, este mai retrasă sau, pur și simplu, că ”este schimbată”. Pot să apară dificultăți din ce în ce mai mari de a face față sarcinilor de la școală sau de la serviciu și chiar poate să renunțe la participarea la aceste activități.

Aceste semne nu sunt specifice psihozei, dar merită să fie avute în vedere mai ales în situațiile în care există și unii dintre factorii de risc descriși mai sus.

Stările care pot anunța un risc crescut de psihoză sunt următoarele:

• retragere sau izolare socială
• afectarea funcționării (la muncă, școală sau în activitățile care țin de auto-îngrijire)
• lipsă de chef sau chiar senzația că ”nu mai are emoții”
• frică nejustificată, mai ales în relațiile interpersonale
• nivel scăzut de motivație
• probleme de concentrare
• tulburări ale somnului
• reducerea exprimării emoțiilor
• probleme în gestionarea factorilor de stres
• probleme cu igiena personală

Există și o serie de semne foarte asemănătoare cu simptomele din timpul unui episod psihotic, cu diferența că sunt mult mai subtile – acestea se numesc simptome psihotice atenuate:

• suspiciozitate – tendința de a interpreta comportamentele celorlalți ca și cum ar fi îndreptate împotriva sa
• convingeri ciudate sau gândire magică – identificarea unor sensuri ascunse în anumite evenimente, sentimentul că ceilalți îi pot citi gândurile
• experiențe perceptuale neobișnuite – sunete amplificate, umbre sau voci vagi
• vorbire tangențială/circumstanțială – îndepărtarea de subiect în timpul conversațiilor

Importanța depistării timpurii

Dacă aceste simptome au debutat sau s-au agravat în ultimul an, persoana respectivă are un risc crescut de a dezvolta o tulburare psihotică; în unele cazuri, simptomele psihotice atenuate sunt stabile și persistă perioade îndelungate, fără a evolua către episoade definite.

Tratamentul timpuriu al acestor simptome poate preveni evoluția către forme mai grave și poate permite o recuperare mai rapidă și de mai bună calitate.

În cadrul Clinicii ColorMind, aceste situații sunt abordate în cadrul unui program integrat de tratament, de o echipă terapeutică orientată către recuperare.

Nu recomandăm autodiagnosticul în baza informațiilor regăsite în diverse surse. Un diagnostic corect se poate pune numai de către un medic specialist.