Dependența este o boală psihică în care apar modificări de comportament caracterizate prin utilizarea repetată a unei substanțe/obicei (jocuri de noroc, joc la calculator, shopping, etc.), în ciuda cunoașterii și a experimentării efectelor negative ale respectivului comportament. Nevoia de a folosi substanța sau de a repeta obiceiul nu mai poate fi controlată și este necesară creșterea cantității pentru a obține efectul scontat. În cazul substanțelor cu acțiune psihoactivă (mai ales în cazul opiaceelor), la oprirea bruscă a consumului, persoana se confrunta cu simptomatologia de sevraj.
Substanța de referință a grupei opiaceelor este morfina, dar această grupă include și alte substanțe: heroina, codeina, metadona, buprenorfina, fentanilul, etc. Dintre opiacee, heroina este una dintre cele mai periculoase substanțe datorită timpului scurt în care se instalează dependența, și al apariției sevrajului care induce o mare teamă de a întrerupe consumul. Heroinomania se instalează mai ales la persoane care caută experiențe de calmare, dar nu numai (este un analgezic și un anxiolitic puternic și un antidepresiv eficace, dar, din păcate, efectele se mențin scurt timp).
Cel mai grav efect secundar abuzului de opiacee este dependența, dar mai sunt o serie de efecte secundare deloc de neglijat: administrate intravenos cresc riscul de infecție cu virus hepatic B, C și HIV, sclerozarea venelor sau tromboflebite, etc. Administrate în doze mari, opiaceele pot determina somnolență sau supradoză cu depresie respiratorie. Pe lângă efectele propriu-zise ale drogului, heroina provenită de ”pe străzi” conține deseori aditivi toxici care pot duce la diverse afectări ale stării de sănătate până la deces.
Folosită ca tratament substitutiv pentru dependența de opiacee, metadona este un medicament care scade sensibilitatea, reacția la durere, anxietatea și produce o stare de bine. Creșterea dozei trebuie făcută progresiv până la nivelul la care toți receptorii sunt blocați. De aceea doza zilnică nu reprezintă nivelul gravității/severității dependenței ci necesarul pentru blocarea neuronală. Durata tratamentului depinde de fiecare individ și de evoluția sa: poate dura de la câteva luni la câțiva ani. O mențiune deosebită trebuie făcută asupra capacității metadonei de a produce o stare de confort sau de blocare a unor reacții emoționale – astfel, unele persoane care inițial folosesc metadona ca tratament pentru a renunța la heroină, ajung să crească nejustificat doza de metadonă pentru a evita disconfortul emoțional sau fizic și ajung la doze care pun în pericol starea generală de sănătate. Este unul dintre cele mai importante motive pentru care tratamentul substitutiv cu metadonă trebuie supravegheat şi trebuie respectate câteva reguli (aceeași doză administrată zilnic după stabilizare, administrarea tratamentului o dată pe zi – nu în mai multe prize, cu oră fixă de administrare, administrare pe cale orală, nu intravenos).
Efectele secundare ale Metadonei au cel mai mare risc să apară la începerea tratamentului sau la creșterea dozei, dar dispar în câteva zile: somnolență, schimbări ale dispoziției, dureri de cap, dificultăți la adormire sau la a rămâne treaz, greață, vomă, constipație, lipsa poftei de mâncare sau creștere în greutate, uscarea gurii, transpirație, înroșirea pielii, dificultăți la urinat, absența sau perturbarea menstruației. Ca și celelalte opiacee, metadona poate produce scăderea libidoului, tulburări ale erecţiei, ejaculare întârziată, ş.a., dar în cea mai mare parte a situațiilor se observă o revenire progresivă la o sexualitate normală.
Există o serie de situații ce impun precauții deosebite (până la reducerea dozei sau schimbarea tratamentului cu metadonă) cum ar fi: alergii la componentele medicamentului, insuficiență respiratorie sau hepatică severă, traumatisme craniene, afecțiuni convulsivante, alcoolici, pacienți cu risc de apariție a torsadei vârfurilor (antecedente de tulburări de conducere, boli ischemice cardiace, antecedente heredo-colaterale de moarte subită, tulburări electrolitice ca hipokaliemie sau hipomagneziemie), afecțiuni gastro-intestinale inflamatorii sau obstructive, miastenia gravis, hipotiroidie, insuficiență renală sau corticosuprarenaliană, hipertrofie de prostată, ş.a.
De asemenea, administrarea concomitentă a unor medicamente impune prudență sau ajustarea dozei: alcool, benzodiazepine, barbiturice, buprenorfin (Suboxone), carbamazepin, fenitoin, nevirapin, rifampicina, rifabutin, acidifianţi urinari (ex. ac. ascorbic sau vitamina C), zopiclon, alte opiacee, alte deprimante SNC (neuroleptice, hioscina), eritromicina, ketoconazol, cimetidină, omeprazol, suc de grapefruit, ritonavir, zidovudina, alcalinizanţi urinari (ex. bicarbonatul de sodiu), inhibitori MAO (inclusiv selegin şi moclobemid), naltrexona, naloxon, nifedipin, medicamente ce prelungesc intervalul QT sau care determină hipokaliemie (risc de apariţie a torsadei vârfurilor), ş.a.
Metadona nu este contraindicată în cazul sarcinii ci, din contră, este singurul tratament de substituţie recomandat femeilor însărcinate. Nu există nici o obligaţie de reducere a dozajului; sunt situaţii în care se poate recomanda chiar o creştere a acestuia. Metadona nu este toxică pentru făt (cum se întămplă în cazul consumului de alcool sau tutun). Singurul pericol real pentru făt este oprirea bruscă a administrării opiaceului, în special în primul şi în ultimul trimestru al sarcinii. Este posibil ca noul născut să poată prezenta un sindrom de sevraj, însă acesta este uşor de tratat, cu condiţia ca echipa medicală de la maternitate să fie prevenită.
Încetarea tratamentului de substituție cu metadonă este de preferat să se facă asistat de medicul curant. Reducerea dozei din proprie iniţiativă duce, de obicei, la creşterea riscului de sevraj (fizic sau psihic) şi recădere (reluarea consumului de heroină sau revenirea la tratamentul cu metadonă, nu de puține ori pe doze mai mari). Fiecare recădere întărește anumite circuite bio-chimice din creier – circuitul recompensei sau mezolimbic dopaminergic – nucleul acumbens din striat şi amigdala din sistemul limbic şi activează zone din regiunea corticală prefrontală (partea anterioară a cingulus-ului şi cortexul orbito-frontal) cu rol în controlul comportamentului şi a comportamentului legat de recompensă. De asemenea, reactualizează ritualurile ce acompaniază consumul şi întăreşte atât condiţionarea pozitivă (recompensa consumului), cât şi pe cea negativă (evitarea simptomelor de sevraj) – ca urmare, recuperarea persoanei respective devine mai dificilă şi mai de durată.
În cadrul Clinicii Color Mind sunt disponibile următoarele tipuri de tratament pentru dependența de opiacee:
18 noiembrie 2015