Creierul și dependența

De multe ori, dependența este percepută în termeni de moralitate; persoanele dependente sunt etichetate ca ”viciate” și ”lipsite de voință”.

Studii din ce în ce mai aprofundate, pe animal și om, au demonstrat că dependența presupune o serie de modificări biologice la nivelul creierului, care se reflectă în modificări comportamentale asociate.

Fiecare regiune a creierului are funcții specifice, iar acest lucru se poate vedea cel mai bine în cazul bolilor care afectează zone bine definite și care au o expresie clinică clară (de exemplu, afectarea printr-un accident vascular cerebral a ariei din creier responsabile de vorbire va genera o problemă care se numește afazie – incapacitatea de a rosti cuvintele).

 

Dependența de substanțe nu înseamnă doar administrarea substanței respective și efectele imediate ale acesteia. Fiecare administrare generează modificări ale creierului, care se vor menține mult timp (unele pe toată durata vieții persoanei respective).

 

Câteva dintre ariile cerebrale cele mai implicate în dependență sunt cele de mai jos

Ce funcții are fiecare dintre aceste regiuni?

Regiunea

Funcția

Nucleus accumbens

Considerat ”centrul plăcerii”.

Stimularea sa produce senzații plăcute și se asociază cu tendința de a căuta din nou stimulul respectiv.

Aria tegmentală ventrală (ATV)

Asociată cu ”pofta” sau ”cravingul”, care are ca substrat modul în care neuronii din această regiune utilizează o substanță denumită ”dopamină”.

Cortex prefrontal

Rol important în autocontrol și inhibiția comportamentelor nedorite.

 

Componente majore ale comportamentului adictiv

 

  1. Plăcerea și toleranța:

  • administrarea repetată a unui drog determină de fapt stimularea repetată a nucleului accumbens
  • organismul încearcă să compenseze această suprastimulare prin scăderea sensibilității la stimuli a centrului plăcerii, ceea ce face ca persoana respectivă să necesite cantități din ce în ce mai mari de drog pentru a genera o senzație similară (fenomen denumit ”toleranță”)
  • nucleus accumbens devine mai puțin sensibil și la alte tipuri de stimuli, nu numai la drogul care a generat reacția, ceea ce înseamnă că senzația de ”amorțire” se va extinde și la activitățile cotidiene anterior plăcute; cu timpul, cantitățile din ce în ce mai mari de drog vor ajunge să reprezinte singura cale prin care persoana respectivă mai poate simți o ”stare de bine”

 

  1. Pofta de consum (craving)

  • cravingul sau pofta sunt diferite de plăcere: din cauza scăderii sensibilității nucleului accumbens, plăcerea oferită de drog scade de-a lungul timpului, însă pofta crește din ce în ce mai mult
  • substratul biologic este reprezentat de modificările de la nivelul ariei tecmentale ventrale (ATV) care presupun eliberarea unei substanțe denumte ”dopamină” atunci când apare o recompensă neașteptată
  • dopamina este implicată în orice tip de dependență (de substanțe sau comportamentală – de exemplu, joc de noroc) și este asociată cu dorința puternică
  • în cazul administrării repetate a unui drog, sistemul dopaminei din creier suferă fenomenul de ”sensibilizare” (opusul toleranței) și, astfel, răspunsul prin dopamină este din ce în ce mai puternic odată cu repetarea stimulilor
  • consecința este că și cravingul devine tot mai intens și, în cele din urmă, ajunge să fie practic irezistibil
  • un alt mecanism mediat de dopamină este cel de învățare asociativă: eliberarea dopaminei în cantitate mare (cum se întâmplă în cazul administrării unui drog) semnalizează faptul că se întâmplă ceva extrem de important asociat cu o recompensă și declanșează învățarea acestui lucru, astfel, anumite elemente din mediu devin puternic asociate cu utilizarea drogului și declanșează craving intens și repetarea consumului (de exemplu, o persoană dependentă de alcool va resimți o poftă puternică de consum dacă ajunge în fața barului în care consuma alcool de obicei).

 

  1. Dificultatea de control comportamental

  • apare prin slăbirea controlului inhibitor al cortexului prefrontal, regiunea creierului care analizează consecințele și este responsabilă de deciziile raționale privind acțiunile pe care ar trebui să le facem
  • de asemenea, cortexul prefrontal joacă un rol important în inhibarea comportamentelor sugerate de circuitele recompensei (mai primitive) dacă decizia este că acel comportament este inadecvat
  • consumul cronic al unui drog poate duce la anomalii la nivelul cortexului prefrontal, ceea ce afectează capacitatea de a pune în practică acest auto-control
  • studiile neuroimagistice au demonstrat reducerea volumului cortexului prefrontal la persoanele dependente de substanțe și scăderea marcată a activității neuronale la acest nivel
  • din aceste motive, capacitatea unei persoane dependente de auto-control și de rezistență în fața cravingului devine din ce în ce mai slabă

 

 

 

7 noiembrie 2017