Termenul de psihoză datează de la jumătatea secolului al XIX-lea și a evoluat de-a lungul timpului. În prezent, acesta se referă la tulburările mentale în care apar o serie de simptome ce au ca rezultat general deformarea sau pierderea contactului cu realitatea, fără afectarea stării de conștiență. O tulburare psihotică poate modifica gândirea, percepțiile, emoțiile și comportamentul unei persoane, astfel încât, uneori, aceasta nu poate sesiza faptul că experiențele neobișnuite pe care le trăiește țin de o problemă de sănătate mentală și nu reflectă realitatea.
Sunt cele mai evidente simptome psihotice. Se numesc pozitive deoarece presupun apariția unor elemente ”în plus”, pe care le trăiește numai persoana afectată, fără ca acestea să fie confirmate și de cei din jur.
Halucinațiile reprezintă percepții (la nivelul oricăruia dintre cele cinci simțuri) în absența unui stimul extern real. Exemple de halucinații:
Nu toate halucinațiile au semnificație patologică – de exemplu, halucinațiile care apar la adormire sau la trezire sunt considerate normale. De asemenea, halucinațiile pot reprezenta o componentă obișnuită a experiențelor religioase în anumite contexte culturale.
Ideile delirante reprezintă convingeri false, extrem de rigide, despre care persoana respectivă crede că sunt reale în pofida contra-argumentelor. Acestea pot fi de mai multe tipuri:
Dezorganizarea gândirii
Este evidențiată prin tulburările observate în conversația cu persoana respectivă. Astfel, vorbirea poate fi neclară, fără sens, uneori chiar incoerentă. În timpul discursului, poate sări de la o idee la alta, se poate opri brusc la jumătatea unei fraze sau poate inventa/deforma anumite cuvinte.
Dezorganizarea comportamentului
Persoanele afectate de un episod psihotic se pot comporta diferit decât o fac de obicei, pot deveni foarte agitate sau pot efectua acțiuni bizare sau inadecvate. Adesea, aceste modificări comportamentale sunt asociate cu prezența altor simptome (halucinații, idei delirante) și sunt concordante cu acestea.
Se numesc astfel deoarece se referă la elemente care au fost reduse sau pierdute din cauza bolii. Pot fi reprezentate de alogie (sărăcirea vorbirii), avoliție (absența motivației, inițiativei), retragere socială (lipsa interesului pentru interacțiuni sociale, tendința de a se izola în propria cameră), scăderea nivelului general de energie cu reducerea activităților, inclusiv a igienei personale, aplatizare afectivă (reducerea expresiei emoționale), anhedonie (absența plăcerii în legătură cu activități anterior plăcute).
Persoanele care suferă un episod psihotic pot prezenta probleme de concentrare și memorie. Acestea se pot manifesta prin dificultăți de concentrare care le pot afecta activitatea școlară sau profesională, încetinirea și afectarea calitativă a procesării informațiilor, reducerea capacității de memorare, în special pentru evenimente recente, și a abilităților de rezolvare de probleme, dificultăți de organizare a activităților.
Pe parcursul unui episod psihotic pot să apară diferite modificări ale dispoziției persoanei afectate, astfel încât aceasta poate fi prea euforică sau, mai frecvent, prea deprimată. De asemenea, pot să apară emoții exagerate de anxietate (frică fără un motiv real), enervare sau furie extremă. Uneori, aceste emoții se pot schimba rapid, chiar și fără un motiv aparent.
Tulburările psihotice reprezintă o categorie generală în care sunt incluse mai multe tulburări mentale. Diagnosticul se stabilește în funcție de mai multe elemente – mod de prezentare, cauze posibile, istoric, durată de evoluție, probleme asociate.
|
Tulburări psihotice |
Caracteristici |
|
Schizofrenia |
Tulburare cu evoluție cronică, care presupune prezența unora dintre simptomele descrise anterior pe o perioadă de minimum 6 luni. |
|
Tulburarea psihotică acută |
Durata între o zi și o lună, simptomele pot fi declanșate de un factor de stres identificabil. |
|
Tulburarea schizofreniformă |
Simptome similare cu cele din schizofrenie, prezente pe o perioadă mai mică de 6 luni și mai mare de o lună. |
|
Tulburarea delirantă |
Prezența unor idei delirante care de obicei nu sunt bizare, fără alte simptome proeminente. |
|
Tulburarea psihotică indusă de o substanță |
Simptome psihotice a căror apariție poate fi corelată cu utilizarea unei substanțe (drog de abuz sau medicament). Adesea, evoluția este favorabilă după eliminarea substanței implicate. |
|
Tulburarea psihotică secundară unei boli fizice |
În urma investigațiilor efectuate se identifică o cauză fizică pentru apariția simptomelor psihotice (de exemplu, epilepsie). Evoluția tulburării psihotice va fi determinată de evoluția afecțiunii cauzale. |
|
Tulburarea schizo-afectivă |
Simptome psihotice și afective prezente concomitent, dar și o perioadă în care sunt prezente numai simptomele psihotice, în absența celor afective. |
|
Tulburările afective cu elemente psihotice |
Simptomele psihotice pot să apară și în cadrul tulburărilor afective (depresie majoră sau tulburare afectivă bipolară) când, de obicei, sunt concordante cu dispoziția persoanei afectate (de exemplu, delir de ruină în episoade depresive și delir de grandoare în episoade maniacale). |
În populația generală, aproximativ 3 din 100 de persoane dezvoltă o tulburare psihotică.
Schizofrenia apare, în medie, la 1% dintre oameni, această cifră rămânând relativ constantă în toată lumea. Persoanele care au o rudă de gradul I care suferă de o tulburare psihotică prezintă un risc mai mare de a dezvolta o astfel de tulburare.
Nu se cunoaște cauza exactă a tulburărilor psihotice. Cercetările efectuate au demonstrat faptul că tulburările psihotice apar în urma unor modificări ale conexiunilor dintre diferite zone ale creierului (denumite circuite cerebrale).
La nivelul creierului, comunicarea dintre celule se realizează cu ajutorul unor substanțe chimice, denumite neurotransmițători. Manifestările psihotice au fost asociate cu modificări ale nivelurilor unor neurotransmițători (printre care dopamina sau serotonina), care determină un dezechilibru chimic în anumite zone ale creierului.
În prezent, modelul cel mai acceptat pentru explicarea apariției tulburărilor psihotice este modelul vulnerabilitate – stres. Acesta pornește de la ideea că persoanele care ajung să sufere de o tulburare psihotică prezintă o sensibilitate biologică (genetică) care, în prezența anumitor factori de mediu (de exemplu, evenimente de viață stresante, consum de droguri etc.), ajunge să se exprime sub forma unei tulburări psihotice.
Evoluția unei tulburări psihotice poate fi diferită în funcție de tipul acesteia. Tulburările psihotice acute/ tulburarea schizofreniformă au, prin definiție, o durată determinată, cu remisiunea ulterioară a simptomelor.
Multe persoane care suferă episoade psihotice au și probleme legate de consumul unor substanțe cum sunt alcoolul, marijuana sau alte droguri recreaționale. În unele cazuri, abuzul de substanțe începe înaintea de instalarea simptomelor psihotice și poate precipita debutul psihozei. În alte cazuri, abuzul de substanțe începe mai târziu și poate reprezenta o încercare de ”auto-medicație” pentru simptomele psihotice.
Consumul de substanțe poate constitui un obstacol în calea recuperării unui episod psihotic. Chiar dacă este respectat tratamentul pentru tulburarea psihotică, continuarea consumului de substanțe poate duce la apariția unor recăderi.
Depresia poate însoți episoadele psihotice. Uneori, simptomele depresive reprezintă primul semn de boală și apar înaintea simptomelor psihotice. Alteori, depresia apare după tratamentul cu succes al simptomelor psihotice (depresie postpsihotică). Indiferent de momentul apariției, este important ca depresia să fie identificată și tratată prompt. Depresia netratată poate duce la gânduri suicidare sau chiar la tentative de suicid.
În prezența unor simptome psihotice intense pot să apară modificări de comportament care pot duce la acțiuni agresive. În cazul în care există un risc de violență, este importantă siguranța persoanei care suferă de psihoză și a celor din jur; aceasta poate fi obținută prin anunțarea autorităților competente. În majoritatea cazurilor, tratamentul antipsihotic reduce semnificativ riscul unor comportamente agresive.
Procesul de recuperare este strict individualizat. Unele persoane se recuperează rapid, cu intervenții minime, în timp ce altele pot necesita susținere pe o perioadă mai îndelungată. De obicei, recuperarea după un prim episod psihotic durează câteva luni. Datorită opțiunilor terapeutice disponibile în prezent, majoritatea persoanelor care trec printr-un episod psihotic pot duce vieți satisfăcătoare și productive.
Recuperarea este un proces dinamic, care poate cuprinde perioade de creștere și perioade de regresie, perioade cu schimbări majore și perioade în care lucrurile par neschimbate.
Cele mai mari șanse de succes sunt atunci când toate persoanele implicate colaborează în cadrul unei echipe.
Nu recomandăm autodiagnosticul în baza informațiilor regăsite în diverse surse. Un diagnostic corect se poate pune numai de către un medic specialist.
23 noiembrie 2015
Partener
© 2025 COLOR MIND Harta site Confidentialitate
Politica
de Confidentialitate Legislatie
Design: Bogdan Gheorghe