Elementul cheie al tulburării de personalitate antisocială este prezența unui tipar caracterizat prin desconsiderare și încălcare a drepturilor celorlalți, care se manifestă din copilărie sau la începutul adolescenței și continuă în viața de adult. Acest tipar comportamental a mai fost numit psihopatie, sociopatie sau tulburare de personalitate disocială. Tulburarea se caracterizează prin comportament maladaptiv în care pacientul nu recunoaște drepturile altora.
Există un tipar de ignorare și violare a drepturilor altora, care survine de la vârsta de 15 ani, indicat de următoarele:
1. Neconformarea cu normele sociale în privința comportamentelor în limitele legii, indicate de comitere repetată a unor fapte ce constituie motive de arestare.
2. Înșelătorie indicată de minciuni repetate, folosirea unor nume false sau escrocarea altora pentru profitul sau plăcerea personală.
3. Impulsivitate sau lipsa unor planuri de viitor.
4. Iritabilitate și agresivitate , indicate de repetate bătăi sau atacuri fizice.
5. Ignorarea nesăbuită a siguranței proprii ori a altora.
6. Iresponsabilitate persistentă, indicată de incapacitatea repetată de a susține un comportament de muncă regulat sau de a-și onora obligațiile financiare.
7. Lipsa de remușcări, indicată de indiferența față de, sau de raționalizarea faptului că, a prejudiciat sau maltratat pe un altul sau a furat de la un altul.
Tulburarea de conduită presupune un tipar de comportament repetitiv și persistent prin care sunt încălcate drepturile fundamentale ale celorlalți sau normele și regulile sociale corespunzătoare vârstei. Tipurile de comportament specific tulburării de conduită se încadrează în una din următoarele patru categorii: agresivitate față de oameni și animale, distrugerea bunurilor altora, minciună și furt și încălcarea severă a regulilor.
Tiparul de comportament antisocial continuă și în viața de adult. Comit în mod repetat acte antisociale pentru care sunt pasibili de detenție (indiferent dacă sunt arestați sau nu) cum ar fi distrugerea bunurilor, hărțuirea altor persoane, furtul și preferința pentru ocupații ilegale. Persoanele cu această tulburare desconsideră dorinţele, drepturile şi sentimentele celorlalţi. În mod frecvent mint şi manipulează cu scopul de a obţine un profit personal sau din amuzament (e.g., pentru a obţine bani, sex sau putere). Deciziile sunt luate sub impulsul momentului, fără a chibzui în prealabil şi fără a cântări consecinţele asupra propriei persoane şi a celorlalţi.
Indivizilor cu tulburare de personalitate antisocială le lipseşte adesea empatia şi au tendinţa de a fi duri, cinici şi plini de dispreţ faţă de sentimentele, drepturile şi suferinţa celorlalţi. Au o părere exagerată şi arogantă despre ei înşişi sau sunt excesiv de încăpăţânaţi, siguri de ei sau obraznici. Consideră că munca obişnuită este sub demnitatea lor, sau nu îşi pot aprecia realist problemele curente şi viitorul. Pot să aibă un istoric de violenţă sau pot să fie la risc pentru comportament violent. Aceşti indivizi pot fi excluşi într-un mod dezonorant din serviciul militar, nu se pot auto-întreţine, devin foarte săraci sau chiar îşi pierd locuinţa, sau pot petrece mulţi ani în instituţii penitenciare.
Comparativ cu populaţia generală, cei ce sunt diagnosticaţi cu tulburare de personalitate antisocială au probabilitate mai mare să îşi piardă viaţa prematur din cauze violente. Promiscuitatea şi abuzul marital şi infantil sunt frecvente, pacienţii fiind lipsiţi de remuşcări, manifestând nepăsare faţă de siguranţa altora şi cea proprie. Tulburarea este mai frecventă în grupurile socio-economice mai joase.
Tulburarea de personalitate antisocială are o evoluţie cronică dar se poate estompa sau remite pe măsură ce individul înaintează în vârstă, în special după decada a patra din viaţă. Prin definiţie, diagnosticul de tulburare de personalitate antisocială nu se poate stabili înaintea vârstei de 18 ani.
Tulburarea de personalitate antisocială pare a fi asociată cu statutul socio-economic precar şi mediul urban. Aceasta apare mult mai frecvent la bărbaţi comparativ cu femeile.
Tratamentul este adeseori dificil, dacă nu imposibil. În mediul medical, pacientul poate fi cuceritor la suprafaţă, dar manipulativ sau sfidător şi poate să refuze asistenţa medicală. Uneori sunt eficiente spitalizările pe termen lung sau rezidenţa într-o comunitate terapeutică.
Nu recomandăm autodiagnosticul în baza informațiilor regăsite în diverse surse. Un diagnostic corect se poate pune numai de către un medic specialist.
9 mai 2017
Partener
© 2025 COLOR MIND Harta site Confidentialitate
Politica
de Confidentialitate Legislatie
Design: Bogdan Gheorghe