Dr. Gabor Maté – Normal Anormal

În acest weekend se va desfășura în București “Normal Anormal”, un eveniment realizat de Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei, și susținut împreună cu renumitul medic, autor, specialist în adicții și traumă, dr. Gabor Maté.

Evenimentul se va desfășura în format hibrid – atât fizic, cât si online, în zilele de sâmbătă 16 octombrie și duminică 17 octombrie la Hotel Ramada Nord, Sala Diamond din București.

Cu peste 40 de ani de experiență clinică în domeniul sănătății mintale, Dr. Gabor Mate va susține în prima zi a evenimentului conferința „Cum să reechilibrăm balanța în relația adult-copil”. În cea de-a doua zi a evenimentului, dr. Maté iși va prezenta noua carte Mitul Normalității, carte deja disponibilă și în limba română în majoritatea librăriilor.

Dr. Maté a ajuns la concluzia că maniera în care a fost înțeles normalul până acum este una eronată. Acesta consideră că definirea conceptului de normal în societatea contemporană a neglijat rolul pe care îl are trauma, stresul, precum și presiunea zilnică pe care lumea modernă o exercită asupra corpurilor și minților noastre, cu prețul sănătății. Viziunea renumitului specialist în domeniul sănătății mintale conform căreia “boala este o reflectare naturală a vieții trăite într-o cultură anormală, în care ne îndepartăm din ce în ce mai mult de cine suntem noi cu adevărat” va fi însoțită de prezentarea argumentelor, experiențelor și analizelor sale.

Ambele zile ale evenimentului vor fi finalizate prin sesiuni de întrebări și răspunsuri, în limita timpului disponibil.

Mai multe detalii despre eveniment, înscrieri și program, regăsiți mai jos

Normal anormal, eveniment sustinut de Dr. Gabor Maté

Sursa foto: https://www.istt.ro/

14 octombrie 2022