Impolitețea

Psychologies: De unde vine impulsul de a agresa, gratuit, pe cineva într-o situație cotidiană? Mai ales femeile o “pățesc”, la volan sau în orice altă situație. O femeie nu trebuie neapărat să fie îmbrăcată provocator pentru a atrage atenția nedorită a unui tip de bărbați, ce e drept, nu foarte educați. Acest lucru nu se întâmplă, cotidian, în alte parți ale Europei. De ce la noi, însă, da?

Gabriel Cicu: Discuția despre agresivitate și mai ales “agresivitatea gratuită”, ceea ce aș putea traduce în termeni psihanalitici ca “pulsiunea autonomă de agresiune și distrugere”, este o dezbatere care a însoțit dezvoltarea psihanalizei încă de la Freud și continuă să o facă. La momentul actual, teoria conform căreia nu există o pulsiune de sine stătătoare a agresivității (care ar deriva din pulsiunea de moarte) este cea care a câștigat cei mai mulți adepți. Dintre caracteristicile care infirmă pulsionalitatea agresivității ar putea fi lipsa spontaneității sale, lipsa caracterului ritmic, îi lipsesc de asemenea, sursa și energia.

Bun, dar atunci ce este agresivitatea? Agresivitatea ar putea avea originea în trei mari zone: ar putea reprezenta o reacție la frustrare sau pericol, ar putea fi un produs secundar al autoconservării sau ar putea reprezenta un fenomen însoțitor al pulsiunii sexuale.

În primul caz (reacție la frustrare sau pericol) aș putea exemplifica răspunzând chiar la întrebarea Dvs., agresivitatea bărbaților asupra femeii la volan. Frustrarea bărbatului în fața unei astfel de situații este foarte clară, rolul său de mascul, unic posesor al unui autovehicul până mai deunăzi, simbolul său falic prin excelență, este în posesia unei femei……dacă mașina condusă de femeie este și mai mare, și mai scumpă imaginați-vă……. Am putea spune că în acest caz, satisfacerea impulsului agresiv îi servește masculului în restabilirea sentimentului de sine lezat. De ce bărbații occidentali nu se mai comportă așa? Pentru că societatea românească este încă în faza de copilărie timpurie (asta pentru a nu spune și a fi înțeles greșit că este o societate primitivă), în care bărbatul, dar și femeia pe alte zone, încă nu și-a consolidat sentimentul de sine și atunci o face prin artefacte precum mașina, dar nu numai. Aș putea continua și în cazul femeii îmbrăcate provocator, dar care este a altuia……din nou frustrare.

Al doilea caz (produs secundar al autoconservării) cred că este ceva mai ușor de exemplificat. Asigurarea hranei zilnice, a condițiilor de viață civilizate, este însoțită de multă agresivitate. Din nou, în societatea noastră observăm că toate aceste acțiuni banale de a merge la muncă, de a merge la cumpărături etc, sunt însoțite de foarte multă agresivitate. Toate acestea datorită lipsurilor sau incapacității de a asigura condițiile necesare autoconservării. Ce făceau străbunii noștrii când rămâneau fără hrană – mergeau la vânătoare, dar când le era atacat depozitul de merinde, ieșeau la război. Cam pe aici ne aflăm și noi în acest moment, ca societate.

Ultima situație (fenomen însoțitor al pulsiunii sexuale) o întâlnim în majoritatea actelor sexuale: mușcarea sânilor sau a penisului, penetrarea falică, sadismul anal sau tendința vaginală la retenție, sunt acte cu un anumit grad de agresivitate, chiar și atunci când nu au conotație patologică.

 P. Este agresivitatea …inerentă, până la un punct, masculinității?

G.C. În niciun caz. Ceea ce discutam mai sus este valabil în egală măsură și la bărbați și la femei, doar forma de manifestare este diferită. Dar așa cum bărbatul și femeia sunt diferiți, așa și forma de manifestare a agresivității precum și originea ei, sunt diferite. Rareori vom vedea o femeie frustrată de mașina unui alt bărbat, dar cu siguranță vom vedea o femeie frustrată de achiziția vestimentară a prietenei cele mai bune. De asemenea, poate nu vom vedea o femeie înjurându-și colega pentru poșeta sa, dar cu siguranță o vom vedea vorbind de rău cu prietena sa despre achiziția colegei.

P. De curând, în Martie 2010, psihiatrul criminalist Tudorel Butoi (expert criminalist, profesor universitar și doctor în psihologie judiciară) a fost acuzat pe Facebook pentru afirmația sa cum că “femeile violate își provoacă agresorii”. Ați spune că există mereu un element de provocare în gestul agresiv asupra unei femei?

G.C. Evident nu. Această teorie aparține începuturilor gândirii psihanalitice. Dar de atunci încoace, ea nu mai face decât obiectul ficțiunii, o întâlnim caricaturizată mai poetic sau mai puțin poetic în literatură, film etc. Aș vrea să cred că afirmația domnului psiholog face referire la o componentă patologică a seducției, și contextul în care este făcută se referă la un caz de patologie, ceea ce ar putea fi de înțeles.

P. Agresivitatea nu este numai de natură sexuală. Și cel care aruncă ambalajul pe jos face un gest agresiv față de ceilalți. Dar pentru a dezvăța un adult de impolitețe, care credeți că e cea mai bună metodă? Coerciția? “Predicile”?…

G.C. Vorbim aici despre modalitățile prin care se poate face trecerea de la etapa anală a dezvoltării umane la următoarea, cu alte cuvinte cum educăm un copil să faca la oliță. Răspunsul este clasic deja: prin blândețe, răbdare și consecințe. Cum spuneam și mai sus, societatea românească este la primii pași în viață, ne trebuie multă răbdare și blândețe, dar bineînțeles că pedeapsa/consecința are un rol fundamental.

P. În general, se mai poate educa un grup de adulți în sensul altor valori, cele prosociale? Cum vedeți această educație?

G.C. Bineînțeles că se poate. Ne trebuie însă, după cum spuneam, răbdare. În acest moment nu cred că se face niciun fel de educație în această direcție, există doar mici și delimitate exemple. Importanța afecțiunii, formele de transmitere a acesteia, recunoașterea ei sunt doar câteva elemente esențiale despre care nu se discută. Prioritățile societății noastre rămân încă la nivele bazale. Cred că abia după ce acestea vor fi acoperite vom putea vedea și preocupări pentru valori prosociale.

 Articol a apărut în revista Psychologies România