Vinovăția, dependența și rușinea

Există o relație foare strânsă între dependență și vinovăție, respectiv rușine.

O persoană dependentă ajunge să experimenteze sentimente de vinovăție prin ansamblul comportamentelor și prin consecințele acestora la nivel personal (intrând în contradictoriu cu propriile valori), apoi în relațiile de familie, prietenie, la locul de muncă etc.

Atunci când te simți vinovat, ești permanent încărcat cu sentimente negative. Îți pierzi încrederea că poți să mai schimbi ceva sau simți că, dacă ai face-o nu ar mai conta, și acest lucru afectează felul în care te vezi, respectul de sine și felul în care crezi ca ești perceput de către ceilalți. Ajungi să te simți blocat și neputincios, și în această situație ești mai degrabă preocupat să te pedepsești în loc să încerci să corectezi greșelile din trecut.

Comportamentul adictiv (consumul de alcool, droguri, jocul de noroc etc) vine să anestezieze aceste suferințe astfel încât persoana nu se mai poate uita la acțiunile din trecut pentru a înțelege cu ce sau unde a greșit și ce poate face pentru a îndrepta situația.

În același timp, există o mare stigmă asociată dependenței. Mulți o privesc ca pe un eșec moral, un semn de slăbiciune, ceea ce face ca multe persoane dependente și chiar familiile acestora să se simtă puternic rușinate. Pentru că este prea dureros și umilitor să înfrunte realitatea, ei încearcă să țină secretă această dependență față de restul lumii. Rezultatul direct este întotdeauna agravarea situației, și nu rezolvarea.

Din acest motiv, vinovăția și rușinea sunt două elemente importante care întrețin dependența blocând sau îngreunând recuperarea astfel încât, în cadrul unui proces terapeutic, o sarcină importantă și deloc ușoară este eliberarea de vină.

Acest demers presupune ca pacientul să poată vedea realitatea prin care cu toții trecem prin viață: făcând ceea ce putem mai bine cu conștinetizarea și abilitățile extrem de limitate pe care le avem la un moment dat, ceea ce uneori conduce la alegeri și acțiuni pe care ulterior le evaluăm ca fiind greșite. În acest punct, în loc să ne judecăm și să ne etichetăm – adică să intrăm în cercul vicios al vinovăției – am putea să admitem că greșeala face parte din procesul nostru de creștere. Așa învățăm. Asta ne ajută să mergem mai departe, să devenim mai înțelepți, mai conștienți și mai încrezători.

 

Articol semnat de Psih. Ana Maria Moldovan

 

Sursa foto: www.psychologytoday.com

 

22 octombrie 2015