Tulburări alimentare – Anorexia nervoasă

Tulburările alimentare sunt caracterizate de perturbarea persistentă a faptului de a mânca sau a unui comportament legat de mâncare, ce are ca rezultat alterarea consumului de alimente și care deteriorează sănătatea fizică sau funcționarea psihosocială. Din categoria tulburărilor alimentare fac parte, alături de cele mai cunoscute două tulburări – anorexia și bulimia, și pica, tulburări legate de mestecare, tulburări legate de evitarea sau consumul redus de mâncare sau dimpotrivă, excesul de consum. În materialul de față ne vom ocupa pe larg de anorexia nervoasă.

Anorexia constă în urmărirea asiduă a slăbiciunii care se bazează pe teama deosebit de puternică de a nu fi gras/grasă. Din populația generală, mai puțin de 1% procent este afectată de această tulburare, 5-10% sunt bărbați. Trăsăturile clinice și psihodinamice însă sunt relativ comune atât femeilor cât și bărbaților.

Pentru a putea pune diagnosticul de anorexie trebuie avută în vedere o reducere a greutății de mai puțin de 85% din greutatea corporală minimă normală pentru o anumită vârstă.

 

 

Criteriile de diagnostic

 

  1. Primul criteriu se referă la restrângerea persistentă a consumului și, de asemenea, o frică intensă de a lua în greutate sau de îngrășare sau un comportament persistent care interferează cu câștigul în greutatate; se mai adaugă și o perturbare a imaginii de sine în ceea ce privește greutatea sau forma corporală. Persoana își va păstra o greutate care este sub minimul normal pentru traiectoria developmentală și sănătatea fizică, raportată la vârstă și sex.
  2. Al doilea criteriu, în strânsă legătură cu primul, se referă la existența unei frici paralizante în fața câștigului în greutate sau îngrășarii. Această frică uriașă nu este diminuată odată cu pierderea în greutate, dimpotrivă, se întâmplă în așa fel încât cu cât slăbirea este mai intensă, cu atât preocuparea pentru greutate este mai intensă.
  3. Al treilea criteriu se referă la modul în care persoana se raportează la greutatea și la forma corpolă, care de obicei implică experimentarea și semnificația acestora într-un mod deformat. Mai precis, o parte dintre anorexici se simt ca fiind supraponderali. O altă parte va recunoaște că sunt slabi dar sunt îngrijorați de anumite părți corporale, de obicei abdomenul, fesele sau coapsele, pe care le văd ca fiind “umflate”. Gândind că asta înseamnă a te ține sub control, vor folosi diferite tehnici de evaluare a greutății sau mărimii corporale, și anume: cântărirea frecventă sau măsurarea obsesivă a părților corporale care “necesită” ajustări sau folosirea exagerată a oglinzii. Stima de sine a persoanelor anorexice este strâns legată de modul de percepție a greutății și formei corporale.

 

 

Înțelegerea psihodinamică

 

Specificul înțelegerii psihodinamice este încercarea de a surprinde mișcări de profunzime din mintea celuilalt, ceea ce poate conduce la impresia că o descriere de acest fel vorbește despre lucruri care nu se regăsesc în tabloul manifest al experiențelor.

Astfel, în literatura de specialitate referitoare la înțelegerea psihodinamică a anorexiei, se spune despre dificultatea pacienților de a avea un sentiment al autonomiei, o dificultate atât de mare încât controlul corporal, al funcțiilor corporale le scapă, ca și cum corpul este separat de sine și aparține altora, de obicei, părinților. Din acest punct de vedere anorexia este o încercare de a-i trezi pe ceilalți din amorțirea emoțională în care se află și de a-i face atenți la propria suferință. Suferința este generată adesea de un efort uriaș depus în construirea unui structuri false în mintea pacientului, care să mulțumească așteptările parentale. Copilul anorexic se re-simte mai degrabă ca o extensie a părinților și nu ca o persoană separată și autonomă și, din acest motiv, anorexia este o încercare disperată de a fi special și/sau unic.

O abordare mai psihanalitică vorbește despre dificultatea anorexicului în a-și accepta lăcomia și invidia, dificultate ce este asezată în jocul proiecțiilor și al introiecțiilor ne-metabolizate din relațiile semnificative. Astfel, anorexia este o încercare de a opri schimbul dintre interior și exterior, o încercare de protecție față de răul combinat al propriilor conținuturi și al conținuturilor interne ale celorlalți.

 

 

Riscuri și factori prognostici

 

Factori temperamentali: persoanele care suferă de tulburări de anxietate sau obsesionale prezintă un risc crescut de a dezvolta anorexie.

Factori de mediu: mediile socio-culturale în care persoanele slabe sunt valorizate, ocupațiile de genul modeling-ului, sunt asociate cu posibilitatea dezvoltării anorexiei.

Factorii genetici și fiziologici: există un risc crescut de anorexie la rudele de gradul întâi ale persoanelor care suferă de această tulburare, de tulburare bipolară sau depresie.

 

Riscul suicidar

Riscul de suicid este relativ crescut printre persoanele care suferă de anorexie, respectiv la o rată 12/100.000 pe an. Astfel, evaluarea completă a unei persoane anorexice trebuie să cuprindă și evaluarea ideației suicidare, a factoriilor de risc precum și a tentativelor de suicid.

 

Abordarea terapeutică

Psihoterapia este o abordare eficientă în cadrul anorexiei. Scopurile acestui demers însă nu trebuie focalizate pe creșterea în greutate, întrucat aceasta anxietatează pacientul în mod semnificativ, îngreunând inutil procesul. O combinație între terapia familială și cea dinamică este importantă în obținerea unor rezultate bune. Desigur, salvarea vieții pacientului depășește orice tehnică a oricărei școli de terapie, astfel încât spitalizarea este folosită adesea în cursul psihoterapiei individuale.

 

 

Bibliografie:

DSM-5 – Washington, DC: American Psychiatric Association, 2013

Gabbard, G.O – Tratat de psihiatrie, Bucuresti: Ed.Trei, 2007

 

Articol scris Psih.Valentin Miu

3 noiembrie 2016