Tulburarea de personalitate Schizotipală

Persoanele cu tulburare de personalitate schizotipală au multiple bizarerii și excentricități la nivelul gândirii, afectelor, vorbirii, prezentării. Se angajază în gândire magică și pot avea idei ciudate, idei de referință și iluzii, precum și episoade de derealizare.

 

Diagnostic, semne și simptome

Impresia generală lăsată de aceste persoane este că sunt “ciudate” sau “stranii”. Vorbirea lor poate să fie deosebită, idiosincratică sau bizară. Este posibil să nu îşi cunoască propriile simțăminte și să fie foarte sensibile față de un afect negativ al altora. Mulți dintre oamenii cu tulburare de personalitate schizotipală sunt superstițioși sau cred în percepția extrasenzorială, având o viață imaginară (fantezie) foarte activă. Tind să fie izolați și pot să manifeste, sub stres, simptome psihotice tranzitorii. Pot fi implicaţi în culturi, practici religioase sau ocultism. Puțini dintre ei au prieteni apropiați, iar mulți dintre ei prezintă un grad semnificativ de anxietate socială.

 

Criterii de diagonostic

Pacienții diagnosticați cu tulburare de personalitate schizotipală prezintă un tipar de deficite sociale și interpersonale, marcat de discomfortul acut în relații restrânse, precum și de distorsiuni cognitive sau perceptuale și excentricități ale comportamentului.

  1. Au idei de referință (se exclud delirurile de referință), adică interpretări incorecte ale unor evenimentelor externe ca având o semnificație particulară pentru persoana respectivă (de exemplu, ideea că, în cadrul unei conversații generale, alte persoane discută despre ei)
  2. Credințe ciudate sau gândire magică ce influentează comportamentul și nu se potrivesc cu normele culturale (de ex. superstițiozitate, credință în clarviziune, în telepatie sau în “al șaselea simt”; la copii și adolescenți – fantezii sau preocupări bizare).
  3. Experiențe perceptuale neobișnuite, incluzând iluzii corporale. Ei pot crede că au puteri speciale de a intui evenimentele înainte ca acestea să survină ori de a citi gândurile altora.
  4. Gândire și vorbire ciudate (de ex. vagi, circumstanțiale, metaforice, supraelaborate sau stereotipe).
  5. Suspiciozitate sau ideație paranoidă.
  6. Trăiri emoționale inadecvate sau sărace.
  7. Comportament sau aspect ciudat, excentric sau neobișnuit.
  8. Lipsa prietenilor sau confidenților apropiați, alții decât rude de gradul întâi.
  9. Anxietate socială excesivă, care nu se reduce odată cu familiarizarea și care tinde să se asocieze cu frici paranoide, și nu cu judecăți negative despre sine (de exemplu, teama că ceilalți le vor face rău și nu neapărat teama că vor lăsa o impresie proastă).

De regulă, ei nu sunt capabili să se raporteze în mod adecvat în relațiile interpersonale și, de aceea, par a interacționa cu alții în mod necorespunzător, rigid sau cu reținere.

Aceste persoane sunt considerate adesea ca fiind bizare sau excentrice din cauza manierismelor și a modului neglijent de a se îmbrăca cu articole care nu se asortează, precum și din cauza faptului că nu acordă atenție convențiilor sociale.

 

Evoluție, prognostic și tratament

Tulburarea de personalitate schizotipală are o evoluție relativ stabilă, cu doar un mic număr de pacienți mergând spre apariția schizofreniei sau a altei tulburări psihotice. Această tulburare a fost observată mai mult la bărbați decât la femei și poate fi evidentă, uneori, încă din copilărie sau adolescență (tendința copiilor de a sta mai mult singuri, relații reduse cu egalii, anxietate socială, performanță școlară sub posibilități, hipersensibilitate, gânduri și limbaj diferite de ale celorlalți și idei stranii).

Persoanele cu tulburare de personalitate schizotipală solicită adesea tratament pentru simptome asociate de anxietate, depresie ori alte tulburări ale afectivității.

Aceste dificultăți pot fi abordate prin psihoterapie (individuală sau de grup). Uneori poate fi de folos și tratamentul psihiatric pentru simptomele asociate.

 

 

 

 

Nu recomandăm autodiagnosticul în baza informațiilor regasite în diverse surse. Un diagnostic corect se poate pune numai de către un medic specialist.

Surse material: Kaplan&Sadock, DSM

25 aprilie 2017