Tulburarea de personalitate evitantă

 

Tulburarea de personalitate evitantă este caracterizată de un tipar de inhibiție socială. Persoanele cu această tulburare au sentimentul de a fi inadecvate și au o sensibilitate exagerată la aprecierile negative ale celorlalți.

 

Criterii de diagnostic pentru tulburarea de personalitate evitantă

Persoanele diagnosticate cu tulburare de personalitate evitantă  prezintă sentimente de inadecvare și de hipersenzitivitate la evaluarea negativă.  Aceste sentimente apar în perioada de adult tânăr și se manifestă în diverse situații:

1. Evită activitațile profesionale care presupun contacte interpersonale semnificative din cauza fricii de a fi criticate, dezaprobate sau respinse.

2. Nu sunt dispuse să se implice în relații cu alte persoane decât dacă sunt sigure că sunt simpatizate.

3. Sunt rezervate în relațiile apropiate din cauza fricii de a se face de rușine, de a fi ridiculizate sau umilite.

4. Sunt preocupate de posibilitatea că ar putea fi criticate sau respinse în diferite conjuncturi sociale.

5. Sunt inhibate când se confruntă cu situații interpersonale noi, deoarece au sentimentul de inadecvare.

6. Se consideră inapte din punct de vedere social, lipsite de atractivitate sau inferioare altora.

7. Nu doresc să își asume riscuri sau să se angajeze în activități noi de teama că se pot pune într-o situație jenantă.

 

Debut și evoluție

Tulburarea de personalitate evitantă debutează adesea în prima parte a adolescenței, când se manifestă prin timiditate, izolare și teama de străini sau situații noi. Deși timiditatea la copil este precursorul obișnuit al tulburării de personalitate evitante, în majoritatea cazurilor aceasta are tendința de a se estompa treptat odată cu inaintarea în vârstă.

Indivizii care vor dezvoltă această tulburare devin tot mai timizi și evitanți pe parcursul adolescenței și la începutul vieții de adult, atunci când relațiile sociale cu persoane noi devin deosebit de importante. Acest diagnostic trebuie utilizat cu mare prudență la copii și adolescenți, deoarece în cazul lor comportamentul timid și evitant poate fi corespunzător fazei de dezvoltare.

 

Elemente de diagnostic dependente de mediul cultural și de gen

Pot exista mari variații privind nivelul până la care diferite medii culturale și grupuri etnice privesc timiditatea și comportamentul evitant ca fiind adecvate. În plus, comportamentul evitant poate fi rezultatul problemelor  de adaptare consecutive imigrării.

Tulburarea de personalitate evitantă pare să fie la fel de frecventă la bărbați și la femei.

 

Elemente asociate care susțin diagnosticul

Persoanele cu tulburare de personalitate evitantă evaluează adesea cu multă atenție mișcările și expresiile celor cu care vin în contact. Comportamentul lor anxios și tensionat poate provoca ridiculizare și batjocură din partea celorlalți, ceea ce le va confirma  nesiguranța cu privire la propria persoană. Le este foarte teamă de posibilitatea de a reacționa la critica venită din partea celorlalți prin plâns sau prin înroșirea feței.  Acești oameni sunt descriși ca fiind emotivi, timizi, singuratici și izolați. Cele mai mari probleme vizează funcționarea socială și profesională. Respectul de sine scăzut și hipersensibilitatea la respingere duc la restrângerea contactelor interpersonale.

Astfel, oamenii cu tulburare de personalitate evitantă devin izolați și de obicei nu au o rețea socială de suport suficient de largă pentru a-i ajuta în situații de criză. Deoarece își doresc afecțiune și acceptare, își imaginează relații ideale cu ceilalți. Comportamentul evitant le afectează și funcționarea profesională, deoarece încearcă să evite situațiile sociale care pot fi importante pentru satisfacerea cerințelor de bază ale unui loc de muncă sau pentru avansare.

Multe persoane prezintă trăsături de personalitate evitantă. Dar aceste trăsături vor fi încadrate în tulburarea de personalitate evitantă numai atunci când sunt rigide, inadaptate și stabile și determină deteriorare funcțională semnificativă sau discomfort subiectiv.

 

 

Nu recomandăm autodiagnosticul în baza informațiilor regasite în diverse surse. Un diagnostic corect se poate pune numai de către un medic specialist.

Surse material: Kaplan&Sadock, DSM

 

13 iunie 2017