Terapia Ocupațională

„Terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa de a dirija participarea omului spre îndeplinirea anumitor sarcini, cu scopul de a-i restabili, susţine şi spori performanţa, de a uşura învăţarea acelor abilităţi şi funcţii esenţiale  pentru adaptare şi productivitate, de a diminua, sau corecta aspectele patologice şi de a promova starea de sănătate mintală.”

 

SCURT ISTORIC AL TERAPIEI OCUPAŢIONALE

Istoria acestei discipline începe cu mii de ani în urmă şi se confundă cu istoria diverselor forme de ocupaţii cu valenţe terapeutice din cadrul dezvoltării istorice a omenirii. Astfel, munca, jocul şi exerciţiul, preponderent fizic, au fost folosite cu câteva mii de ani în urmă pentru calităţile lor curative pentru persoanele care le practicau.

Spre exemplu, încă din anul 2600 î.e.n. chinezii credeau că bolile se datorează incapacităţii organismului şi de aceea recomandau practicarea exerciţiilor fizice pentru recuperarea sănătăţii. Ei utilizau anumite exerciţii fizice de gimnastică medicală, numită CONG-FU, considerate ca asigurând prelungirea vieţii şi determinând, în acelaşi timp, nemurirea sufletului.

Mai târziu, în Grecia Antică, calităţile exerciţiului fizic au fost teoretizate convingător datorită contribuţiilor lui Socrate şi Platon. Aceşti înţelepţi ai antichităţii au pus în evidenţă relaţia strânsă dintre starea fizică şi sănătatea mintală. Aristotel, la rândul său, afirma că educaţia corpului trebuie să o preceadă pe cea a intelectului. Atenienii foloseau exerciţiul fizic, în general, în reuniuni cu caracter social şi cultural, iar spartanii pentru pregătire militară. Medici precum Hipocrate şi Galenus, recomandau pacienţilor gimnastica ca formă de recuperare după boală. De asemenea, în Roma Antică, Asclepios pleda pentru masaj, băi şi exerciţii în scopul îmbunătăţirii sănătăţii.

Jocul, altă activitate voluntară importantă, reprezintă o altă parte a activității popoarelor primitive, fapt dovedit de desenele şi sculpturile provenite de la babilonieni, chinezi, egipteni etc. Spre exemplu, inscripţiile egiptene în piatră înfăţişează scene de dansuri şi jocuri practice de copii şi adulţi, în cadrul sărbătorilor şi festivităţilor. Atât egiptenii cât şi grecii, în perioada de dinaintea erei noastre, descriau petrecerea timpului liber cât şi jocul prin mijloace de tratarea afecţiunilor. Aurelius recomanda un program variat de recuperare pentru convalescenţi, care includea plimbări, lectură, aruncarea discului, practicarea actoriei, mergând chiar până la participarea în călătorii pe mare, toate ajutând şi grăbind, în final, vindecarea celor aflaţi în suferinţă. Putem observa că savantul respectiv a prevestit cu mult timp în urmă, domeniile de acţiune şi totodată ramurile de bază ale acestei ştiinţe, şi anume artterapia, ergoterapia şi loisirul.

Mult mai târziu, în secolele XVIII- XIX, Pinel a inaugurat tratamentul prin muncă (care se va numi mai târziu ergoterapie), ca primă aplicaţie practică a terapiei ocupaţionale. Metoda sa, a fost introdusă în azilul pentru bolnavi psihici Bicetre, a fost mai târziu descrisă într-o carte din 1801, ca fiind o combinaţie de „exerciţii fizice şi prescripţii manuale”. În aceeaşi lucrare, savantul francez considera că reîntoarcerea pacienţilor săi la profesiile avute anterior bolii reprezintă proba cea mai bună a recuperării lor.

Terapia ocupaţională contribuie la remodelarea personalităţii, realizând detensionarea şi dezinhibarea acesteia, acolo unde terapia de tip clasic, îşi dovedeşte limitele.

S-a demonstrat de către psihologi că, temperamentul şi caracterul pot fi educate, cel mai bine, prin intermediul activităţii organizate pe grupuri, iar aptitudinile şi talentul pot fi puse în evidenţă numai prin intermediul analizei produselor acestora, rezultate în urma activităţii desfăşurate.

De aici, decurge importanţa deosebită pe care, în prezent, o au activităţile de terapie ocupaţională.

În terapia ocupațională ,,învăţarea prin acţiune” este superioară tuturor celorlalte forme de învățare.

Fiind, în esenţă, activă, ordonată, terapia prin acţivităţi practice şi muncă se opune inactivităţii, sau izolării, efecte frecvente ale bolilor, spitalizărilor şi instituţionalizării de lungă durată a deficienţilor. Odată cu atragerea subiectului către activităţile de muncă, aceste activităţi le mobilizează energia, voinţa şi dorinţa de recuperare.

 

Care sunt principalele efecte ale terapiei ocupaționale

– posibilitatea de a fi implicat în activităţi plăcute, care necesită atenţie, determinând scăderea anxietăţii:

– contribuie la creşterea respectului de sine datorită achiziţiilor şi promovează plăcerea prin activitatea simplă de „a face”.

Soluţiile care stau la îndemâna terapeutului ocupaţional, pentru stimularea motivaţiei   subiectului   și   diminuarea   efectelor   negative   ale   factorilor de stres constă, în principal, în angajarea persoanelor în activităţi în care să se  obțină   succese   pentru   a   le   reda  încrederea  în  forţele   proprii.

De asemenea, pentru asigurarea unui optim motivaţional pentru activitate, este important să se asigure cooperarea deplină a persoanei în cadrul procesului de recuperare.

În cadrul desfașurării activității de terapie ocupatională,   terapeutul  desfășoară   o   trecere   continuă   de   la   aspectele formative la cele informative, cele dintâi deținând, însă, ponderea cea mai importantă.

 

CARE ESTE PREOCUPAREA TERAPIEI OCUPATIONALE

Terapia ocupaţională se preocupă în primul rând de asigurarea sănătăţii şi funcţionării optime a individului în mediul său de existenţă. În acest sens, Mosey subliniază ideea conform căreia terapia ocupaţională este preocupată, în primul rând, „să ajute individul să-şi dezvolte deprinderile adaptative ilustrate în comportamente învăţate, care-i permit să-şi satisfacă nevoile personale şi să răspundă cerinţelor mediului.” În cadrul terapiei ocupaţionale accentul se pune pe caracteristicile individului în relaţie cu societatea şi cu lumea în care trăieşte. Cunoştinţele pe care le acumulează această disciplină se bazează pe informaţiile dobândite din domeniul anatomiei, fiziologiei, pedagogiei, psihologiei, sociologiei, antropologiei şi, în, general, pe cunoştinţele provenite de la majoritatea ştiinţelor care studiază comportamentul omului.

 

PE CE SE CONCENTREAZĂ TERAPIA OCUPAȚIONALĂ?

În Terapia Ocupaţională ne focalizăm pe următoarele direcții:

 

Capacitatea de a acţiona este ceva de care avem nevoie în fiecare zi, în aproape fiecare moment din viaţa noastră. Nu contează dacă vrem să ne facem o cafea sau vrem să avem success în carieră, întodeauna vom avea nevoie de abilitatea de:

– a planifica o activitate

– a o începe

– a desfăşura activitatea într-un mod satisfăcător şi

– a finaliza activitatea cu succes (sau cel puţin să fii capabil să faci faţă unui rezultat negativ şi să înveţi din el).

 

CE ASPECTE TRATEAZĂ TERAPEUTUL OCUPAȚIONAL

Terapeutul ocupaţional este preocupat de două aspecte fundamentale şi anume:

a) să realizeze însuşirea de către subiect a unei deprinderi pierdute sau cu un nivel scăzut de funcţionare;

b) să contribuie la învăţarea de noi deprinderi şi abilităţi de către subiect, menite să le compenseze pe cele care au dispărut din diverse motive.

Pedalând pe îmbunătăţirea calitativă a existenţei persoanei încă din cele mai vechi timpuri, terapia ocupaţională a rămas, până în prezent, o „ştiinţă” şi o „artă” fundamental implicată în recuperarea şi adaptarea persoanelor, aflate în dificultate, la societatea în care trăiesc.

 

Articol scris de Psih. Gabriela Radu

 

 

22 noiembrie 2016