Psihoterapia cognitiv-comportamentală

Psihoterapia cognitiv-comportamentală (TCC) este una dinte cele mai cunoscute și mai bine studiate forme de psihoterapie. Aceasta este o abordare pe termen relativ scurt, concentrată, bazată pe o relație activă de colaborare între terapeut și client, în cadrul căreia clienții învață o serie de abilități specifice pe care le vor putea utiliza de-a lungul vieții. Eficacitatea acestei forme de psihoterapie a fost demonstrată în timp pentru o gamă largă de probleme – de exemplu, anxietate, depresie și alte tulburări afective, tulburări alimentare, tulburări sexuale, dependență de substanțe, tulburări de personalitate.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală pornește de la ipoteza că înțelegerea și utilizarea interacțiunii dintre gânduri, emoții și comportamente poate ajuta persoana respectivă să găsească metode prin care să modifice tiparele preexistente și să implementeze anumite schimbări care vor duce la rezolvarea problemelor identificate.

Acest model poate fi schematizat astfel:

 

schema1

 

În TCC, procesul terapeutic constă în efectuarea de mici schimbări sistematice, progresive în fiecare dintre aceste trei domenii. O modificare la oricare dintre niveluri poate induce efecte asupra celorlalte două. De exemplu, o persoană deprimată poate avea convingerea ”Nu sunt în stare de nimic” și, în consecință, va sta mai mult în casă și nu se va mai implica în diverse activități. Modelul TCC ar arăta în felul următor:

schema2

 

Este important de observat legăturile care se formează între aceste componente. În condițiile în care cineva nu mai inițiază activități, nu va mai obține nici rezultatele pozitive care să poată contrazice convingerea ”Nu sunt în stare de nimic”, ceea ce va perpetua și dispoziția depresivă. Deși persoana respectivă consideră că gândul negativ reprezintă un adevăr de necontestat, cu ajutorul terapeutului va fi încurajată să confrunte această convingere irațională. Astfel, gândurile negative vor începe să fie privite ca ipoteze, nu ca adevăruri absolute, și să fie testate printr-o serie de experimente. În acest proces, persoana respectivă va fi încurajată să-și monitorizeze și să-și noteze gândurile care îi trec prin minte (denumite gânduri automate), ceea ce va permite identificarea unor tipare care pot sta la baza acestor gânduri negative și care pot perpetua emoții neplăcute și comportamente autodistructive.

Primul pas extrem de important în acest tip de terapie este stabilirea obiectivelor – puteți încerca să răspundeți la întrebarea „Ce doresc să obțin până la finalul terapiei?”. Împreună cu terapeutul, veți dezvolta o listă cu aceste obiective și veți decide asupra cărora doriți să lucrați pe parcursul terapiei.

În ce constă acest proces?

Etapa inițială este reprezentată de evaluare – la prima ședință, terapeutul va discuta cu dumneavoastră despre problemele pentru care ați decis să veniți la terapie, despre contextul în care au apărut aceste probleme, istoricul personal și familial. De asemenea, este posibil să vă dea să completați anumite chestionare pentru o evaluare mai structurată a problemei și să vă explice în ce constă acest tip de terapie. Veți stabili împreună obiectivele terapiei și veți discuta despre regulile generale (frecvența ședințelor, durata anticipată a tratamentului, importanța respectării programărilor și a efectuării temelor de casă).

La fiecare ședință, terapeutul va discuta cu dumneavoastră despre problemele pe care le-ați întâmpinat sau cu care anticipați că vă veți confrunta în perioada următoare, apoi va colecta date pentru identificarea emoțiilor, gândurilor și comportamentelor asociate situațiilor respective. Ulterior veți dezvolta împreună un ”plan de acțiune” (sau o temă pentru acasă) pe care îl veți pune în practică până la următoarea întâlnire. Acest proces presupune să vă implicați activ în propriul tratament, astfel încât la finalul terapiei veți putea utiliza abilitățile și instrumentele dobândite în situații viitoare.

Este important să vă implicați cât mai activ în acest proces – prin lecturarea materialelor recomandate de terapeut, prin pregătirea temelor pentru fiecare ședință și prin aplicarea tehnicilor învățate în viața cotidiană. Periodic, pe parcursul psihoterapiei, veți avea ședințe în cursul cărora veți reevalua împreună cu terapeutul obiectivele urmărite și veți planifica intervenția ulterioară.

Instrumente utilizate în cadrul acestei forme de terapie: psihoeducație, fișe de monitorizare, identificarea erorilor de gândire și restructurare cognitivă, tehnici de rezolvare de probleme, training de asertivitate, tehnici de relaxare și de distragere a atenției, experimente comportamentale – de exemplu, expunerea gradată.

Pe măsură ce începeți să stăpâniți aceste tehnici, frecvența ședințelor va scădea și, în final, veți decide împreună cu terapeutul că ați ajuns la finalul terapiei. În funcție de situație, pot fi utile din când în când ședințe de consolidare.

Beneficiile TCC au fost investigate în cadrul unor studii clinice riguroase și sunt susținute empiric. Această formă de psihoterapie este compatibilă cu alte tratamente administrate concomitent – de exemplu, medicamente sau consiliere suportivă – și oferă o abordare flexibilă și individualizată.

 

Articol scris de Dr.  Cristina Dude

18 noiembrie 2015