Psihoterapia centrată pe persoană

 

Psihoterapia centrată pe persoană a fost dezvoltată de psihologul Carl Rogers în anii 1940. De aceea este cunoscută și ca psihoterapie rogersiană. Este o formă de psihoterapie de bază printre terapiile de orientare umanistă, este non-directivă și se bazează pe relația care se crează între terapeut și client.

 Rogers consideră că este necesar ca în cadrul terapeutic să se creeze un climat securizant, în care clienții să poată învăța acceptarea de sine. De aceea, acesta a intrunit un set de condiții necesare pentru desfășurarea procesului terapeutic.

 

Condiții necesare pentru desfășurarea procesului terapeutic:

  1. Două persoane, clientul și terapeutul, se află în contact psihologic.
  2. Prima persoană, clientul, se află într-o stare de incongruență, fiind vulnerabilă sau anxioasă; de cele mai multe ori, incongruențele apar atunci când există discrepanțe între imaginea de sine și experiența trăită. Uneori, clienții nu sunt conștienți de acestea.
  3. A doua persoană, terapeutul, este congruentă în cadrul relației. Cu alte cuvinte, terapeutul este conștient de sine și este autentic, fără să se prefacă sau se ascundă.
  4. Terapeutul acceptă necondiționat clientul ca persoană. Mai specific, terapeutul acceptă clientul pentru ceea ce este, nu judecă experiențele clientului, nu le etichetează ca fiind bune sau rele, valoroase sau nevaloroase, nu le aprobă sau dezaprobă, pentru ca acesta să le poată explora fără temeri.
  5. Terapeutul înțelege empatic clientul. Prin urmare, face tot posibilul să înțeleagă perspectiva clientului și să privească lumea din perspectiva lui.
  6. Clientul percepe cel puțin într-o mică măsură acceptarea necondiționată și înțelegerea empatică pe care o oferă terapeutul.

 

Fundamentul de bază al psihoterapiei centrate pe persoană

Pe scurt, această formă de terapie presupune că dacă se întrunesc aceste șase condiții necesare, clientul poate evolua și crește către schimbare. Fundamentul acesteia se bazează pe concepția că omul are o tendință înnăscută de a se dezvolta și de a-și dezvolta capacitățile în moduri care servesc la menținerea și la creșterea organismului. Aceasta a fost denumită de Rogers ”tendința la actualizare”. Tendința la actualizare este forța motivațională care împinge spre creștere, autonomie, dezvoltare și diferențiere. Pe parcursul vieții, această forță se lovește de valorile impuse de mediu, denumite de Rogers ”condiții de valoare”.

 

Rolul psihoterapeutului în psihoterapia centrată pe persoană    

Psihoterapeuții centrați pe persoană învață să recunoască și să aibă încredere în potențialul uman. Astfel, într-un cadru în care terapeutul nu este un expert, ci este autentic, empatic și înțelege profund clientul fără a-l judeca, tendința la actualizare se va manifesta în mod natural. Schimbarea se produce cu ajutorul suportului terapeutului. Acesta evită pe cât posibil să direcționeze cursul terapiei sau să ofere sfaturi și urmează cursul subiectelor pe care le explorează clientul. Prin urmare, el poate descoperi propriile soluții pentru situațiile cu care se confruntă și, fiind provenite dintr-un cadru intern și descoperite de client însuși, vor fi cele mai potrivite pentru el.

 

Articol scris de Psih. Ana Lepoiev

13 decembrie 2016