Bulimia nervoasă

Bulimia nervoasă este caracterizată de episoade recurente de mâncat compulsiv, însoțite de comportamente compensatorii repetate ce au menirea de a contracara efectul acestor cantități de alimente asupra greutății corporale – provocarea vărsăturilor, folosirea de laxative sau de diuretice, restricția alimentară sau exercițiile fizice excesive.

Pentru stabilirea diagnosticului, aceste episoade de mâncat compulsiv trebuie să apară cel puțin o dată pe săptămână într-o perioadă de 3 luni. Și în bulimia nervoasă, persoanele afectate sunt intens preocupate de greutatea si forma corpului, și sunt nemulțumite de felul în care arată. Dar, spre deosebire de persoanele cu anorexie, acestea pot avea o greutate corporală normală.

Persoanele cu bulimie nervoasă sunt, de obicei, incomodate de problema pe care o au și încearcă sa își ascundă simptomele. Mâncatul compulsiv se desfășoară în secret, într-un mod cât mai inobservabil posibil. Mâncatul compulsiv continuă până când persoana se simte inconfortabil sau dureros de sătulă.

O caracteristică esențială a bulimiei nervoase este folosirea recurentă a unor comportamente compensatorii inadecvate pentru a preveni creșterea în greutate. Multe persoane cu bulimie nervoasă se folosesc de diverse metode pentru a compensa mâncatul compulsiv. Iar metoda cea mai folosită în rândul celor afectați de această tulburare este provocarea de vărsături. Această metodă este folosită de 80-90% dintre persoanele cu bulimie nervoasă care se prezintă pentru tratament în clinicile specializate. Există diverse modalități prin care sunt provocate vărsăturile, incluzând folosirea degetelor sau a unor instrumente pentru a stimula reflexul de vomă. Persoanele afectate devin, în general, adepții provocării de vărsături și, în final, ajung la capacitatea de a vomita după dorință. Alte comportamente de eliminare a conținutului de alimente ingerate sunt abuzul de laxative și cel de diuretice.

Persoanele cu bulimie nervoasă pun un accent exagerat pe greutatea si conformația corpului, acești factori fiind, de regulă, unii dintre cei mai importanți în determinarea stimei de sine. Aceste persoane seamănă foarte mult cu cele care suferă de anorexie nervoasă, trăind cu aceeași frică de a nu lua în greutate, având aceeași dorință de a pierde în greutate și având același nivel de insatisfacție în legătură cu corpul lor. 

În rândul persoanelor cu bulimie nervoasă există o frecvență crescută a simptomelor depresive – stima de sine scăzută, sau a tulburărilor afective – în special tulburarea depresivă majoră. În cele mai multe cazuri, perturbarea de dispoziție începe în același timp cu apariția bulimiei nervoase. La unele persoane, însă, perturbarea afectivă precede clar apariția bulimiei nervoase. Poate exista, de asemenea, o creștere a frecvenței simptomelor anxioase – de exemplu frica de situații sociale, sau chiar a tulburărilor anxioase. Este important faptul că aceste tulburări afective și anxioase se remit frecvent după un tratament eficient al bulimiei nervoase. 

Privind prind filtrele culturii, vârstei și sexului, bulimia nervoasă a fost descrisă ca aparând cu aceeași frecvență în zone industrializate precum Statele Unite ale Americii, Canada, Europa, Australia , Japonia, iar cel puțin 90% dintre persoanele afectate sunt femei.

De obicei, bulimia nervoasă își face debutul în ultima parte a adolescenței sau la începutul vieții adulte. Iar mâncatul compulsiv începe frecvent în timpul sau în urma unui episod de dietă. Evoluția poate fi cronică sau intermitentă, cu perioade de remisiune alternând cu episoade de mâncat compulsiv. Existența unei perioade de remisiune mai lungă de 1 an este asociată cu un deznodământ mai bun pe termen lung.

Diverse studii au sugerat o frecvență crescută a bulimiei nervoase, a tulburărilor afective și a abuzului și dependenței de o substanță la rudele biologice de gradul I ale persoanelor afectate.

Profesioniști Clinicii Color Mind au dezvoltat un program de tratament integrat, bazat pe conceptul de management de caz, pentru a putea aborda cât mai multe dintre nevoile complexe ale persoanelor afectate de tulburarea de alimentație și ale familiilor acestora.

Nu recomandăm autodiagnosticul în baza informațiilor regasite în diverse surse. Un diagnostic corect se poate pune numai de către un medic specialist.

 

Sursa material: DSM IV

Vreau o programare