Încep această introducere plecând de la concluziile articolului Serotonin and brain function: a tale of two receptors („Serotonina și funcționarea cerebrală: povestea a doi receptori”) al lui R.L. Carhart-Harris si David J. Nutt, publicat in Journal of Psychopharmacology, în 2017. Și asta pentru că în psihiatria de astăzi serotonina este regina psihofarmacologiei, neuroștiințelor, a cercetărilor pe șoricei, a întregii industrii farmacologice, a plafarelor și suplimentelor de toate felurile.
Articolul celor doi renumiți cercetători se concentrează pe o problemă încă nerezolvată a neuropsihofarmacologiei, și anume Cum funcționează serotonina în creier? Se pleacă de la premisa cunoscută că principala funcție a serotoninei cerebrale este să îmbunătățească răspunsurile adaptative apărute ca răspuns la condiții de viață adverse. Acest lucru se întâmplă prin intermediul a două căi:
(1) o cale de coping pasiv, care îmbunătățește toleranța la factorii stresanți și care este mediată prin stimularea postsinaptică a receptorilor 5-HT1A, cu 5-HT1AR dominant în condiții obișnuite de stres. Receptorii 5-HT1AR se găsesc în special în sistemul limbic (circuitul stresului). Prin stimularea acestora scade responsivitatea sistemului limbic și astfel mediază mecanisme pasive de coping: scade senzația de stres, scade impulsivitatea, agresivitatea și anxietatea. Funcțiile care cunosc o îmbunătățire sunt: creșterea rezilienței, îmbunătățirea răbdării, creșterea toleranței la stres, tocire emoțională. Aceasta este calea clasică de operare a psihofarmacologiei de azi, a medicamentelor tip SSRI.
(2) o cale de coping activ asociată cu creșterea plasticității care poate îmbunătăți abilitățile individului de a identifica și depăși sursele de stres prin schimbarea perspectivei și/sau a comportamentului. Această cale este mediată prin stimularea postsinaptică a receptorilor 5-HT2A, cu 5-HT2AR devenind maxim funcționali când nivelul de stres ajunge la nivele critice. Receptorii 5-HT2AR se găsesc răspândiți la nivelul cortexului și prin stimulare cresc entropia corticală. Prin stimulare post-sinaptică scade rigiditatea gândirii și se observă o îmbunătățire a sentimentelor pesimiste. De asemenea, crește plasticitatea neuronală, crește sensibilitatea față de mediul înconjurător, crește capacitatea de învățare dar și de re-învățare, crește adaptabilitatea și capacitatea de schimbare. Aceasta este calea de operare a substanțelor psihedelice. În anul 1998 cercetătorul elvețian Franz Vollenweider a demonstrat ca LSD-ul și psilocibina acționează în creier prin unirea cu receptorul 5-HT2A.
Autorii sugerează că aceste două funcții (ameliorarea stresului, via 5-HT1AR și creșterea plasticității, via 5-HT2AR) sunt distincte, chiar în opoziție în anumite situații, dar ambele scad simptomatologia depresivă și îmbunătățesc starea de bine. De aici apare dilema, dacă este mai bine să ai o abordare care crește capacitatea de a suporta pasiv suferință sau o abordare care să stimuleze inițierea activă a unor schimbări cu potențial satisfăcător.
Aceste două căi nu trebuie să fie neapărat absolute și este posibil ca cele două funcții să fie complementare. Cu toate acestea, autorii anticipează că antidepresivele convenționale, precum SSRI-urile (care funcționează pe prima cale) și substanțele psihedelice (precum psilocibina, ayahuasca, LSD etc., care funcționează pe cea de-a doua cale) vor deveni două opțiuni concurente pentru tratamentul anumitor tulburări precum depresia sau adicția. Autorii susțin că acest lucru se datorează fundamental faptului că cele două grupe de substanțe funcționează pe două căi diferite, dar și datorită dificultății de a combina cele două tipuri de substanțe, SSRI-urile atenuând efectele psihologice ale substanțelor psihedelice.
Psihedelic provine din greacă, psyche – minte și delein – a se manifesta, ceea ce în engleză se traduce ca “mind manifesting” și, în română, ar putea fi mintea manifestă (sau mintea care se manifestă). În anul 1956, într-o scrisoare adresată lui Aldous Huxley de către Dr. Humphry Osmond, acesta scrie “To fathom hell or soar angelic, just take a pinch of psychedelic.”. Acesta este momentul în care este inventat termenul de psihedelic. Până la acel moment aceste substanțe erau denumite psihomimetice sau halucinogene. Acest termen a continuat să fie folosit pentru a descrie efectele LSD utilizat ca adjuvant în psihoterapie.
Psihedelicele sunt un grup de substanțe psihoactive care alterează în mod profund percepția, procesele cognitive și starea de conștiință, prin acțiune agonistă asupra receptorilor serotoninergici 5-HT2A, la nivel cortical.
Istoria substanțelor psihedelice ne poate duce la peste 5000 de ani I.C, la frescele din Algeria, unde s-a observat utilizarea ciupercilor de către șamanii timpului. De-a lungul vremurilor substanțe/plante precum psilocibina, mescalina, DMT, peyote, iboga, amanita muscaria, salvia, ayahuasca etc. se regăsesc în diverse scrieri și denumiri și le întâlnim pe multiple meleaguri ale lumii, în principal în cadrul unor ritualuri cu scopuri vindecătoare.
În cultura occidentală aceste substanțe au devenit cunoscute odată cu descoperirea acidului dietilamidolisergic (LSD) de către dr. Albert Hofmann, în 1943. În anii ce au urmat, psihedelicele au fost utilizate în psihiatrie, psihoterapie și psihanaliză cu peste 500 studii științifice publicate și rezultate remarcabile.
Din păcate, utilizarea recreațională masivă, în scopuri anti-sistem, contra-culturale, în sub-culturi de tip New Age, dar și alți factori de tip politic, ideologic sau dogmatic circumstanțial au făcut că din anul 1970 și anii următori, aceste substanțe să devină interzise prin Convenții ale ONU.
Au urmat peste 25 de ani de liniște în cercetarea substanțelor psihedelice, deși această întrerupere nu poate fi văzută astăzi decât ca o isterie a momentului care a costat omenirea probabil sute de mii de pacienți cu adicții, depresie, anxietatea care ar fi putut beneficia de aceste tratamente. Un exemplu de estimare ar fi că din 1970, peste 200 de milioane de oameni din întreaga lume au murit prematur din cauza alcoolismului. Dacă tratamentul cu LSD ar fi fost continuat, putem estima că cel puțin 10% din aceștia ar fi devenit abstinenți, prevenind astfel în jur de 20 de milioane de morți premature. S-ar putea argumenta astfel că acesta este cel mai grav caz de cenzură medicală din istorie. Cazul LSD-ului este poate cel mai convingător căci există peste 150 de studii științifice publicate pre-interzicere, dar vorbim, de fapt, de peste 15 compuși cu proprietăți psihedelice și terapeutice.
În ultimii ani a existat o mișcare din partea unor oameni de știință de a schimba lucrurile. Studiile de imagistică cerebrală asupra psilocibinei (ingredientul activ descoperit din ciupercile psihedelice) şi LSD-ului, conduse de Imperial College of London și Fundația Beckley, au dovedit potențialul acestor substanțe de a întrerupe circuite cerebrale şi procese de gândire dezadaptative. Psilocibina, ingredientul activ din „ciupercile psihedelice”, acidul lisergic dietilamid-25 (LSD), 3,4-metilendioximetamfetamina (MDMA), ketamina, mescalina, ayahuasca, ibogaina şi alte substanțe au devenit recent subiectul studiului principalelor centre de cercetare psihiatrică din lume.
Peste 200 de studii clinice sunt astăzi în derulare în centre precum Imperial College of London, University of Gothenburg, Yale University, UCLA School of Medicine, Johns Hopkins University School of Medicine, Bristol University, NYU School of Medicine, Multidisciplinary Association for Psychedelic Studies – MAPS, Beckley Foundation, Heffter Research Institute etc. Principalele linii de cercetare se grupează sub denumirea de Psychedelic Assisted Psychotherapy:
pentru Depresie: Ketamină, Ayahuasca, Psilocibina, LSD
pentru Tulburarea Obsesiv Compulsivă: Psilocibina
pentru Adicții: Ibogaina, Ayahuasca, Psilocibina, MDMA, LSD
pentru Anxietate socială: MDMA și CBD/THC
pentru Tulburarea de stres post-traumatică: MDMA și Ayahuasca
pentru Tulburările psihice legate de sfârșitul vieții sau cancer: Psilocibina, MDMA, LSD.
Printre aspectele captivante ale substanțelor psihedelice este faptul că potențialele beneficii terapeutice nu rezultă din administrarea zilnică a unei pilule de-a lungul mai multor luni sau ani, ci rezultatele pot apărea după o singura administrare, cu o durată de câteva ore – descris însă de mulți ca fiind atât de intens cât să le schimbe cursul vieții. Medicația psihiatrică tradițională de astăzi are eficacitate limitată la o proporție semnificativă de pacienți, este asociată cu reacții secundare uneori severe, trebuie administrată zilnic, pe perioade lungi, deseori ani și, de cele mai multe ori, întâlnim pacienți rezistenți la tratament care necesită mai multe tipuri de medicație în același timp.
Majoritatea studiilor publicate în ultimii 20 de ani au utilizat o singura doză de substanță psihedelică, asociata cu psihoterapie. Substanțele psihedelice nu par a fi tratamente cronice, ci adjuvante punctuale ale procesului terapeutic. Aceste substanțe introduc o nouă paradigmă (sau readuc în lumină una veche) în care psihoterapia și psihofarmacologia, împreună pot constitui tratamente eficiente pe perioade limitate, dar cu efect pe termen lung. Este important de stabilit aici care este rolul psihoterapiei: dacă școlile de psihoterapie actuală pot internaliza în teoriile lor modul în care efectele psihedelice ale acestor substanțe se pot integra în viața individului aducându-i bunăstare.
În 2018 am participat la Colocviul de Psihiatrie Psihedelică, care a avut loc la Stockholm, și la Beyond Psychedelics 2018, care a avut loc la Praga. Ceea ce am înțeles din prezentările care au parcurs ultimii 20 de ani de cercetări psihedelice este faptul că se deschid noi paradigme în psihiatrie:
(1) schimbarea de paradigmă de la “drogurile ucid” către substanțele cu proprietăți psihedelice pot fi tratamente în tulburările psihiatrice;
(2) schimbare de paradigmă legală de la “drogurile sunt ilegale” la substanțele cu proprietăți psihedelice pot constitui baze de cercetare științifică și pot fi utilizate în varii feluri și paradigme conceptuale;
(3) schimbare de paradigmă de la psihiatria pur biologică, spre înțelegeri ale conștiinței care includ și învățăturile șamanilor, ale budismului, ale vrăjitorilor…
Experiența mea personală cu ayahuasca, cea a înțelegerii ritualurilor șamanice, experiența stărilor de conștiință extinsă, mi-au adus o cunoaștere a minții umane absolut nouă și ne-întâlnită în învățăturile medicinei, psihanalizei sau altor științe umaniste pe care eu le-am întâlnit. Sunt convins că aceste substanțe, împreună cu înțelegerea altor învățături precum cele șamanice, budiste, spirituale pot aduce multă bunăstare pacienților ce suferă de tulburări psihice grave precum depresie, adicție, anxietate, psihoze, și nu numai!
Întâmplător sau nu, am crescut învățând psihiatria care îl avea ca țar pe dr. David Nutt (începutul anilor 2000). În anul 2009, când eu terminasem toate formele de formare psihiatrică, dr. Nutt a fost detronat și defăimat după ce a făcut afirmații precum: “Ecstasy was no more dangerous than riding a horse.” (Ecstasy-ul nu era mai periculos decât călăritul) sau “Cannabis, Ecstasy and LSD are less dangerous than alcohol”(Canabisul, ecstasy-ul sau LSD-ul sunt mai puțin periculoase decât alcoolul).
Articol scris de Dr. Gabriel Cicu
14 martie 2019
Partener
© 2024 COLOR MIND Harta site Confidentialitate
Politica
de Confidentialitate Legislatie
Design: Bogdan Gheorghe