Freedom of Choice or Limited Opportunities – Conferința Europeană pentru Studiile Jocurilor de Noroc

În perioada 11 – 14 Septembrie 2018, a avut loc la Malta cea de-a 12-a Conferință Europeană privind Studiul și Politicile din domeniul Jocurilor de Noroc, reunind experți internaționali din industrie, cercetare, tratament, politici și legislatie.

Tema conferinței din acest an – Freedom of Choice or Limited Opportunities, a adus în prim plan necesitatea unor politici și strategii coerente în ceea ce privește pe de o parte menținerea jocului ca activitate de divertisment, și pe de altă parte creșterea accesibilității serviciilor de tratament.

Subiectele care au stârnit un interes deosebit au fost:

 

 

 

 

În acest cadru, psih. Ana Maria Moldovan, a prezentat rezultatele Programului Integrat de Tratament pentru Dependența de Jocuri de Noroc, al clinicii Color Mind.

Acest program a fost dezvoltat de către specialiști cu experiență de peste 15 ani în domeniul adicțiilor si are la bază abordările și metodele care și-au dovedit eficiența la nivel internațional: Modelul transteoretic al schimbării, Interviul Motivațional, managementul de caz etc. Este un program structurat, bazat pe multiple componente, în care la fiecare caz în parte lucrează o echipă de specialiști (medic psihiatru, psihoterapeut, psihoeducator, manager de caz).

Fiind un program integrat de asistență, dedicat unor persoane ce suferă de o afecțiune cronică, se urmărește permanent asigurarea continuității, consistenței și coerenței intervențiilor, astfel încât fiecare echipă de specialiști este coordonată de un manager de caz.

Prima etapă, și cea mai importantă din punct de vedere al individualizării intervențiilor, este etapa de Intake – în care sunt identificate nevoile pacientului, consecințele și implicațiile pe care comportamentul problematic le are în fiecare arie din viața persoanei, resursele interne și externe, pentru ca mai apoi, pe baza acestora, echipa terapeutică să poată croi un plan de tratament adecvat.

Un alt element important este lucrul cu o persoană de suport din mediul pacientului (poate fi membru al familiei, prieten, apropiat) care este parte integrantă din program, facilitând dezvoltarea și menținerea unei resurse, unui reper de sănătate în contextul de viatță de cele mai multe ori tulburat de dependență, al pacientului.

 

 

 

 

 

2 octombrie 2018