Tratament pentru dependența de opiacee (heroină, metadonă etc)

Opiaceele sunt substanțe utilizate în medicină ca analgezice și anestezice dar și pentru alte efecte farmacologice. La nivelul sistemului nervos central, opiaceele provoacă efecte analgezice, somnolență, modificări ale dispoziției, scăderea tonusului muscular, afectează sistemul respirator și cel cardiovascular. Administrarea cronică de opiacee produce dependență, caracterizată prin apariția toleranței și a sindromului de abstinență (sevraj).

Heroina este un produs obținut din rășina de plantelor de mac. Opiul, având o forma lăptoasă, este primul extras prin incizarea capsulelor anumitor specii de mac. La rândul sau, opiul este folosit pentru extragerea morfinei din care, prin anumite procese chimice, se obține heroina.

Dintre opiacee, heroina este una dintre cele mai adictive substanțe datorită timpului scurt în care se instalează dependența. Astfel, simtomatologia de sevraj apare la scurt timp și uneori chiar după primul consum. Consecințele dependenței de heroina pot fi dramatice, de la probleme în sfera relațiilor socio-profesionale până la probleme de sănătate fizică și mintală: stare generală puternic afectată, scădere în greutate, reducerea masei musculare, constipație, anemie, carii dentare, hepatite virale (VHB si VHC), pneumonii, edem pulmonar, tulburări imunologice, scabie, inflamații ale venelor, tuberculoza, HIV. Un factor agravant în sine este stigmatizarea socială, care influențează profund stima de sine a persoanei dependente.

În cadrul Clinicii Color Mind, programul de tratament pentru dependența de opiacee este un program complex, cu multe componente menite să răspundă ansamblului de efecte și consecințe din viața fiecărei persoane, care îmbinâ armonios cele două elemente importante ale procesului de recuperare: psihoterapia și tratamentul medicamentos.

Astfel, într-o primă etapă este desemnată o echipă terapeutică formată din medicul curant și psihiatru, care analizează situația pacientului în ansamblul ei:

Medicul curant – urmărește aspectele familiale, sociale, profesionale, juridice și rolul acestora în recuperare (factori favorizanți și obstacole în recuperare), identifică resursele personale ale clientului, nivelul de conștientizare a dependenței, motivația pentru schimbare, încrederea în potențialul propriu de schimbare și importanța pe care o acordă recuperării.

Psihiatrul – are în vedere aspectele legate de sănătatea fizică și cea psihică, evaluează riscul de suicid, apreciază necesitatea și modalitatea în care va fi administrat tratamentul medicamentos.

Toate aceste aspecte constituie baza pe care dezvoltăm un program individualizat de tratament. Stabilirea obiectivelor, abordarea terapeutică, modalitățile de tratament, intervențiile, frecvența ședințelor, durata în timp, vor fi recomandate și ajustate permanent în funcție de toți acești factori. Programele de tratament sunt individualizate în funcție de contextul specific fiecarui pacient

Eficiența programului de tratament este dată și de monitorizarea evoluției în cadrul programului. Periodic sunt programate ședințe în care pacientul, susținătorul și medicul curant discută despre parcursul în recuperare, necesitatea eventualelor schimbări sau ajustări în planul de tratament.

 

În cadrul Clinicii Color Mind sunt disponibile urmatoarele tipuri de tratament pentru dependenta de opiacee:

  • Tratament substitutiv – menținere cu Metadona
  • Tratament substitutiv – menținere cu Buprenorfină (suboxone)
  • Dezintoxicare de heroină cu Metadonă/Buprenorfină
  • Dezintoxicare de metadonă cu Metadonă
  • Tratament de menținere a abstinenței cu Naltrexonă
Info utile
Despre timp
M-am întâlnit adesea cu oameni a căror cerere implică o presiune temporală fie că era vorba despre faptul de a
Vezi toate articolele