Depresia perinatală la bărbati…și la femei

Încă din momentul concepției, în corpul femeii se produc o multitudine de modificări biologice complexe. Conștientizarea stării de graviditate este un moment psihologic definitoriu, în special pentru cei care devin părinți pentru prima oară. Este o perioadă în care, în orice cuplu apar dificultăți emoționale importante, legate de impactul pe care l-a avut în trecut asupra fiecarui membru al cuplului relația propriilor lor părinți.

Consecințele directe ale unei sarcini pot fi: schimbări temporare sau permanente ale carierei, ale rolurilor sociale anterioare, ale imaginii de sine (atât cea corporală cât și cea psihologică), ale tensiunilor în familia deja existentă, anxietăți legate de cum va fi primit noul copil de către celălalt (știind că, întotdeauna, apariția unui nou copil va tulbura profund copiii mai mari din familie).

În general părinții, deși așteaptă copilul cu entuziasm, sunt asaltați de temeri conștiente sau inconștiente:… oare va fi sănătos? Sarcina va decurge bine? Cum va fi noua noastră viață? Vom suporta să pierdem o parte din libertatea dinainte? Ne vom transforma?…

Toate aceste schimbări, pe fondul transformărilor endocrine specifice perioadei perinatale, sunt factori declanșatori ai tulburării depresive la femeile cu o vulnerabilitate anterioară.

Deși literatura de specialitate se concentrează în special pe depresia perinatală maternă, în ultima perioadă a devenit un important subiect de studiu impactul emoțional dat de apariția unui copil, asupra taților (Ballard, 1994; Lovestone and Kumar, 1993).

Faptul că noii tați pot, deasemenea, să dezvolte o tulburare depresivă sau anxioasă peripartum – perioada care cuprinde ultima lună de sarcină și primele luni ce urmează nașterii, sugerează că importanța factorilor psihologici și sociali implicați în activitatea de părinte poate fi la fel de mare ca și aspectele biologice ale reproducerii. În jur de 3-10% dintre bărbați vor experimenta o tulburare depresivă sau anxioasă în perioada postnatală, uneori ca urmare sau în conjuncție cu tulburarea depresivă postpartum a partenerei.

Multe studii arată corelații semnificative între depresia maternă și cea paternă. Noii tați trăiesc, alături de partenera lor depresivă, sentimente de anxietate, confuzie și neputință în încercarea de a-și ajuta partenera să depășească depresia și, în acelasi timp, față în față cu un bebeluș dependent complet de îngrijire adultă. Perioada în care, statistic vorbind, bărbații au vulnerabilitatea cea mai mare, pare a fi între șase săptămâni și șase luni de la nașterea copilului.

Munca depusă postnatal este substanțială. Un nou-născut de 5 săptămâni va fi hrănit între 5 și10 ori pe zi, fiecare masă durând în medie 30 min, va plânge între 90 și 300 de minute pe zi, necesitând empatie și conținere, va avea nevoie de scutece schimbate, de îngrijire corporală atentă de mai multe ori în 24 ore, poate avea colici, temperament iritabil, nenumărate dificultăți de adaptare la noul mediu.

Dacă această realitate nu este cunoscută dinainte de apariția copilului, și evenimentul era privit idealizat și romantic – cum îl văd multe femei, sau negat, minimalizat – “ să se nască copilul și ne vom relua viața de dinainte” sau “ vom face sex imediat după naștere” – cum aleg mulți bărbați să-l aștepte, impactul poate fi foarte tulburător. O atitudine frecvent întâlnită în cazul noilor tați este nerecunoașterea tulburării, refuzul de a căuta ajutor de specialitate, accentuarea comportamentelor disfuncționale, creșterea iritabilității, a consumului de alcool, etc. Bărbații se pot simți izolați, frustrați, inadecvați, inutili, furioși.

Sunt nenumărați factori care favorizează această tulburare: anumite trăsături de personalitate, relația de cuplu tensionată, lipsa somnului pentru o perioadă îndelungată, istoric personal sau familial de tulburări psihice, așteptări legate de copil care nu sunt împlinite, o experiență traumatică a nașterii etc.

Rolul social al bărbatului devenit tată implică o responsabilitate crescută, ceea ce poate crește anxietatea, în special atunci când imaginea inconștientă a propriei masculinități este amenințată. Perioada în care partenera este însărcinată, este o perioadă stresantă pentru mulți bărbați, tați în devenire, și datorită schimbărilor percepute în corpul partenerei, sentimentului de a fi sau nu susținuți și incluși în această experiență, de a fi capabili să aibă grijă de cineva.

Tabloul clinic clasic al cuiva extrem de obosit, anxios, cu un sentiment de inadecvare în rolul matern sau patern, marcat de iritabilitate, poate masca sentimentele de deprimare și de lipsă a plăcerii. Și, întrucât tulburarea somnului, lipsa energiei, scăderea libidoului sunt consecințe firești ale perioadei postnatale, pot atrage atenția ca făcând parte dintr-o tulburare postpartum:

– incapacitatea de a dormi, chiar și atunci când ar apărea ocazia

– nivele înalte de anxietate

– îngrijorare permanentă legată de starea copilului, verificări frecvente ale respirației și temperaturii acestuia etc

– îngrijorare legată de propria sănătate, atitudine de ignorare a copilului, centrare pe sine

– simptome vegetative – frisoane, palpitații, greață, vărsături, foame persistentă, dureri care se plimbă în diferite zone ale corpului etc

– coșmaruri

– tendințe crescute de comportamente riscante, în special la bărbați

– iritabilitate, agresivitate crescută

– sentimente de izolare față de partener, familie, prieteni

– consum crescut de alcool sau alte substanțe

– intensificarea programului de muncă, compensator față de sentimentul de pierdere a familiei, a partenerului de cuplu

Unii tați descriu sentimentul de a fi “prinși într-o capcană”, în care se simt extrem de singuri și din care nu știu cum să iasă. Alții se simt copleșiți de furie sau ură și apoi vinovăție și neputință. De multe ori sunt confuzi în fața propriilor sentimente și comportamente, neputincioși și neajutorați, trăind o viață și un sentiment de sine străin de tot ceea ce era înainte. Astfel, pot deveni dezamăgiți de experiența de a fi parinte.

Tulburarea depresivă peripartum, atât maternă cât și paternă, necesită suport din partea familiei extinse și a prietenilor, precum și o abordare de specialitate potrivită: psihoterapie individuală sau de grup, uneori medicație antidepresivă (dacă este cazul, și în colaborare cu pediatrul care supraveghează alăptarea).

Articol scris de Dr. Ana Maria Iordache

Sursa foto: www.pixabay.com

 
17 septembrie 2015